Cînd m-am mutat din Drumul Taberei în Militari, pe Șoseaua Virtuții, acum vreo douăzeci de ani, era în ziua de Crăciun. Pe la șase dimineața sună telefonul. Era tipa care administra blocul. Îmi spunea să vin repede la blocul din Militari: „E inundație mare, de la dumneavoastră!”. Cum să fie inundație de la mine, că eu nu stăteam acolo! Blocul era nou. Eu și Daniela ne hotărîserăm să ne mutăm în ziua aceea. Dar nu de la șase dimineața. Apartamentul nostru de la etajul doi era pregătit, îl zugrăviserăm, îl și mobilaserăm. Singura mobilă pe care o luaserăm din Drumul Taberei era biblioteca. Altfel, și mașina de spălat din baia cea mare era nouă. Cu o zi înainte cumpăraserăm bradul de Crăciun.
Eram convins că inundația venea de la alții, dar ca să-i facem hatîrul doamnei administrator, ne ducem în Militari. La parterul blocului era pe atunci o filială a Băncii Agricole. Cînd am ajuns în apartament, parcă eram pe „Titanic”, faza întîi. Apă peste tot, care ieșea din baia mare. Se rupsese o țeavă de plastic care „alimenta”, cum se zice, rezervorul WC-ului. Ghinionul nostru a fost că lăsaserăm deschisă ușa băii, încît jetul lovea în ușă și de acolo pătrundea pe hol. Nici azi n-o să înțeleg de ce, atunci cînd mi-a dat telefon, doamna cu pricina n-a oprit apa de la robinetul de la subsol. Ca să-mi dovedească mie că avea dreptate?!! Aveam în apartament trei găleți de plastic rămase de la zugrăveli și de la alte alea – gresie în toată casa și faianță în bucătărie. Băieții veniseră și ei cu noi.
În cîteva încăperi apa ajunsese la nivelul de 15 centimetri. Am început să adunăm apa în găleți și să o vărsăm în cele două closete. Mă duc la vecinii de la etajul întîi, să le prezint scuze. Nimeni! Mă duc și la Banca Agricolă, în același scop. Acolo, o funcționară mă întîmpină cu o revoltată politețe. Apa din apartamentul nostru le stricase un xerox de zece mii de dolari. Nu aveam asigurare, așa că m-am scărpinat în cap întrebîndu-mă de unde aveam să scot atîția bani. La noi în apartament, umezeala de la baia mare se ridicase pînă la priza de pe peretele cu ușa care ducea în baie. Am trimis-o pe Daniela să cumpere de unde o ști un uscător de păr, ca să nu ne trezim și cu vreo dandana electrică. După vreo jumătate de oră s-a întors cu un uscător pe care l-am pus în funcțiune chiar de la priza amenințată de apă. Ea ținea uscătorul spre perete, iar eu și băieții continuam să strîngem apa. Pe la șase seara, cînd se întunecase, trecuserăm de la găleți la cîrpele cu care încercam să facem dispărute urmele apei. La șapte și ceva, cînd am terminat, ne-am dus să cumpărăm globuri și lumini pentru bradul din sufragerie, care stătuse și el în apă, vîrît în piciorul de metal în care-l înfipseserăm cu o zi înainte. Nu mai țin minte dacă ne aduseserăm și televizorul. Oricum, după ce am împodobit bradul, băieții au adormit pe fotoliile din sufragerie pînă să vină Moș Crăciun, iar Daniela și cu mine, așezați de-a latul patului din aceeași încăpere, în timp ce luminițele bradului se aprindeau și se stingeau pe muzica unui colind american: „We wish you a merry Christmas!”.
P.S. A doua zi, aceeași doamnă revoltată de la Banca Agricolă ne-a anunțat că xeroxul lor își revenise, iar vecinul de la etajul întîi, că nu suferise daune atît de mari încît să ne dea în judecată.