Caţavencii

Un general al României eterne

E privilegiul autorului să spună cărui gen literar aparțin cărțile sale. Așa că, dacă Bogdan Suceavă susține încă din titlu că O trecere pe sub Arcul de Triumf e un roman de familie, îl cred pe cuvînt, deși mi se pare că textul său e mai degrabă un palpitant eseu memorialistic*. Asta contează mai puțin – Bogdan Suceavă e un mare povestitor, așa încît eseul său se citește ca un roman, la fel ca, să zicem, Adîncul acestei calme creste, inspiratul său text exegetic despre Ion Barbu.

Emoționante, dureroase chiar în multe pagini, amintirile lui Bogdan Suceavă despre familia sa și despre lumea prin care au trecut ai săi și el însuși vin și cu documente ale vremii, puse în pagină de autor cu o rigoare de istoric care dă seamă despre ceea ce scrie.

Textul are o tensiune aparte, care se simte în fiecare rînd al cărții: memorialistul se străduiește să nu lase evocarea la voia sentimentelor, vrea să fie exact pînă la obiectivare, încît se rezumă la fapte și situații pe care le compară cu ceea ce a observat mai tîrziu în împrejurări asemănătoare. Bogdan Suceavă trăiește și lucrează de mulți ani în Statele Unite. N-are cum să nu suprapună ceea ce se întîmplă la el în țară cu ceea ce se petrece în țara care l-a adoptat și să nu remarce deosebirile: constată mai de fiecare dată că în România lucrurile funcționează mai prost, în detrimentul omului obișnuit. Suceavă nu-și formulează constatările cu acel aer de superioritate al românului care, cînd se întoarce acasă, îi privește pe ai săi de sus și le zice fără drept de apel: „Asta-i România!” Cînd ceva nu-i place – și nu-i plac multe! –, o spune cu părere de rău și cu speranța sinceră de mai bine.

Două sînt personajele principale ale memoriilor lui Bogdan Suceavă: mama sa, învățătoarea tot mai grav lovită de Alzheimer, care a sfîrșit într-o clinică de lîngă București, și tatăl, generalul de poliție, fost milițian, Ion Suceavă. Ca să nu-și lase singură mama în ultimele luni ale vieții, memorialistul își ia un concediu de un semestru de la universitatea din California, unde e profesor, renunțînd și la cursurile pe care trebuia să le susțină în primăvara anului următor. Memorialistul, atît de legat de mama sa, care i-a fost confidentă în copilărie și adolescență, nu concepe să stea la distanță de ea, în pofida obligațiilor universitare. Astfel că ia decizia de a rămîne în țară fără urmă de îndoială. Relația cu tatăl, mai distantă în copilărie, devine treptat atît de apropiată, încît memorialistul ajunge să se identifice cu problemele cu Securitatea pe care le are Ion Suceavă și, cînd alege să studieze matematica, o face motivat și de faptul că la școală e privit ca „băiat de milițian”. La început am citit cu destulă mefiență amintirile lui Bogdan Suceavă despre tatăl său, ofițer de miliție în comunism, inclusiv citatele din memorialistica lui Ion Suceavă. Experiențele mele de familie cu milițienii din Medgidia, semianalfabeți, grobieni și corupți, dar cu „origine sănătoasă”, m-au făcut să am o părere proastă despre angajații acestei instituții. Părere care nu s-a schimbat prea mult cînd Miliția și-a schimbat titulatura, uniforma și gradele. (Singurele excepții erau criminalistul Dumitru Ceacanica și romancierul Ion Anghel Mânăstire.) Milițienii-polițiști ca generalul „Tata Nițu” sau Dănescu din anii nouăzeci mi-au întărit părerile. Bogdan Suceavă scrie cît se poate de convingător – documentat, nu pe vorbe – despre cariera din miliție a tatălui său, urmărit de Securitate din cauza onestității sale, iar după 1990, calomniat cu ticăloșie după augurala sa decizie ca automobilul cu care s-a deplasat Regele Mihai la venirea sa în România, în 1992, să treacă pe sub Arcul de Triumf. „Replica pe care a rostit-o atunci (generalul Ion Suceavă, n.m.) a fost auzită de toți cei ce aveau stație: «În fond, Arcul a fost construit de bunicul lui, nu-i așa?»”

Cînd Regele Mihai a trecut în 1992 pe sub Arcul de Triumf, mi-au dat lacrimile de fericire. Citind relatarea lui Bogdan Suceavă despre cele petrecute atunci, m-a încercat aceeași emoție, ca și cum memorialistul chiar ar fi dat timpul înapoi în acea zi de neuitat din istoria României eterne, acea Românie pe care a avut-o în minte cînd și-a adunat în volum amintirile.

 

*Bogdan Suceavă, O trecere pe sub Arcul de Triumf: roman de familie, Editura Polirom, 2026.

Exit mobile version