Din sutele de copaci care s-au prăbușit sâmbătă din cauza ploii înghețate, unul a căzut în fața blocului meu. Și nu oricunde, ci fix de-a curmezișul singurei alei de acces în bloc. Ca să treci de el trebuia să te lași în patru labe și să te strecori pe sub trunchi, atent să nu aluneci, cu echilibrul tău precar, pe gheața de pe alee. Pentru un adult tânăr nu era mare lucru, însă pentru pensionarii de la mine din bloc era echivalentul finalei de la Exatlon.
Copacul a stat așa cel puțin 15 ore. Mă gândeam deja la asta în termenii unui naufragiu, un bloc din Titan care s-a rupt de civilizație și a plutit în derivă pe mare, până când a poposit pe o insulă pustie, înconjurat din toate părțile de crengi înghețate. Erau câteva chestii din civilizație despre care știam că nu-mi vor lipsi: scrisorile de la ANAF, pliantele de la Kaufland, vânzătorii ambulanți de covoare.
Oricum, a fost o senzație ciudată de oraș abandonat, pe care-l cuceriseră trunchiurile de copac și crengile rupte. Erau o amintire îndepărtată vremurile când Primăria se bătea cu pumnul în piept că face trei târguri de Crăciun, dintre care unul în Piața Victoriei, pentru că ține prea mult la cetățenii și la ocaziile lor de a se distra.
Duminică, pe la prânz, gândindu-mă la copacul care bloca intrarea în bloc și pe sub care trebuia să treci de-a bușilea, pe polei, am zis să-i fac o bucurie băiatului care livrează pizza și mi-am comandat ceva acasă.