I se spunea arhitectul lui Ceaușescu. Îl chema Camil Roguski. L-am cunoscut într-o împrejurare oarecum publică, la un post de televiziune. El pleca, eu veneam. Era îmbrăcat într-o haină de catifea, cămașă albă. Avea papion. Vorbea fonfăit din cauza protezei dentare care ori era prea nouă, ori ar fi trebuit schimbată. Efectul fonator e aproximativ același. Dădea mîna cu toată lumea, cu o popularitate silită. Îl mai văzusem pînă atunci, la televizor. Îl lăuda pe Ceaușescu, comanditarul, cum ar veni. Fiindcă, zicea arhitectul, aproape solemn: „Ceaușescu a construit! Acest merit nu i-l poate contesta nimeni!”.
La o emisiune de televiziune în care era vorba despre teribilele lipsuri de pe vremea comanditarului, lipsuri pe care le știam pe pielea mea și povesteam cam în ce constau, sună arhitectul ca să facă niște precizări. Frigiderele bucureștenilor erau pline, spune Roguski. Toate poveștile cu criza de alimente erau minciuni! Și nici în apartamentele de la bloc nu era frig! Îmi era jenă să-i spun că mințea, dar dacă el nu mințea însemna că mint eu. Așa că mai întîi i-am zis că poate nu-și mai aduce bine aminte. Roguski, mai apăsat: pe el îl ajuta memoria, nu ca pe alții! Și rostea ce rostea cu o convingere indignată. Dar cu îndemnul lui Ceaușescu, să mai punem o haină pe noi în casă, cum rămînea?! Era pentru cei mai friguroși, că sînt și din ăștia! răspunde Roguski pe un ton triumfător. Ceva mai devreme îl întrebasem dacă nu-i e rușine că fusese printre apropiații lui Ceaușescu. Nu-i era, de ce i-ar fi fost?!
Cozile uriașe de la alimentare și de la măcelării le văzuse sau acolo unde locuia el nu erau? Exagerări – lumea avea frigiderele pline, a repetat Roguski. Se așezau la cozi pensionarii care n-avea altceva de făcut! Atunci mi-a sărit țandăra de tot. Eu eram pensionar? Soția mea, pensionară? Băiatul meu cel mare, care avea cinci ani și pe care-l luam cu noi pe la cozi, tot pensionar era? Roguski se repliază. Mai erau cozi, dar la banane și la portocale, de Crăciun și de Revelion, altfel doar cozile pensionarilor care se duceau să socializeze. L-am întrebat dacă a stat vreodată la vreuna dintre cozile acelea „de socializare” care se formau de cu noaptea, și vara, și iarna. N-avea nici un motiv! El nu se lăsa înșelat de asemenea cozi artificiale.
Arhitectul Camil Roguski era și susținătorul demolărilor lui Ceaușescu, pentru că făceau loc pentru un nou București, cu o filosofie de mare capitală. Și cu bisericile? „S-au mai demolat biserici în București și n-a murit nimeni din cauza asta!”
Pesemne că, pe măsură ce se apropia de moarte, acest Camil Roguski, haină de catifea și papion, își construia apărarea în vederea Judecății de Apoi, ca în fața unui tribunal de pe pămînt, unde ar fi fost acuzat de complicitate cu Ceaușescu.