Să fii condamnat la 25 de ani de închisoare fiindcă ai scris un roman și ai dat manuscrisul spre lectură cîtorva persoane! Pare o ficțiune neverosimilă. Nu e. Tînărul scriitor Dinu Pillat a fost condamnat la 25 de ani de muncă silnică și la 10 ani de degradare civică pentru „uneltire împotriva ordinii sociale“ în 1959. Principal motiv de acuzare, manuscrisul romanului Așteptînd ceasul de apoi, pe care Securitatea i l-a confiscat lui Pillat în 1959. Alexandru Paleologu mi-a povestit cu ani în urmă, încă uimit, de unde li s-a tras celor douăzeci și cinci de membri ai „lotului“ Noica-Pillat, în procesul „intelectualilor mistico-legionari“. În timp ce în URSS începuse o perioadă de relaxare, după ce N.S. Hrușciov a denunțat crimele și teroarea staliniste, la trei ani după moartea lui Stalin, la București Gheorghe Gheorghiu-Dej strîngea șurubul, ca să-i arate noului tătuc că e stăpîn pe situație și după retragerea trupelor rusești din România. Paleologu presupunea că, dacă rușii ar fi rămas în țară, arestările în valuri ale intelectualilor n-ar fi avut loc, ca să nu pară inspirate de Moscova. El și Dinu Pillat erau antilegionari cunoscuți. N-a contat. N-a contat nici că N. Steinhardt, evreu, n-avea nici în clin, nici în mînecă cu mișcarea legionară. A fost condamnat și el în acest proces care a durat doar trei zile. Romanul lui Dinu Pillat n-are nimic favorabil legionarilor, chiar dimpotrivă. Vina autorului, dacă asta e o vină, e că unul dintre personajele sale e de părere că Mișcarea ar fi fost pregătită la Moscova. Să fi citit însă Securitatea manuscrisul ca și cum Pillat ar fi făcut apologia legionarilor și ar fi făcut parte dintre ei? Această lectură ar fi fost o imbecilitate, însă era cu putință. Mai probabil e că vina lui Dinu Pillat consta în a fi fost nepotul lui Dinu Brătianu, fostul premier liberal, arestat în 1950 și deținut fără proces în închisoarea de la Sighet, unde a murit la scurt timp după aceea.
În Așteptînd ceasul de apoi, Dinu Pillat urmărește realist drumul spre putere al Mișcării și reacțiile pe care le provoacă mai ales în rîndul studențimii în care existau și „vestitori“, cum sînt numiți în roman. E cît se poate de limpede că punerea în scenă a materiei nu le e deloc favorabilă legionarilor. Ajunși în clandestinitate după moartea Căpitanului, vestitorii se apucă de lipit afișe, se pregătesc de răzbunare, se războiesc cu jandarmii și cu agenții Siguranței. Unii sînt împușcați, alții ajung în pușcărie, iar cîțiva dintre ei fabrică strategii pentru preluarea puterii printr-o violentă lovitură de stat. Însă nu treburile vestitorilor se află în prim-planul romanului, ci crizele de conștiință ale unor tineri care au legătură cu Mișcarea. Unul are o epifanie care-l face să ia drumul unei mănăstiri îndepărtate, pe care-l străbate pe jos. O tipă are viziuni mistice. Țesătura romanului e complicată, dar ritmul alert al narațiunii, cu capitole scurte, te trage după sine prin tot acest păienjeniș. Față de primele două romane din carte, Tinerețe ciudată și Moartea cotidiană, scrise de Pillat în adolescența sa literară, Așteptînd ceasul de apoi e textul unui prozator ajuns la maturitate, pe deplin stăpîn pe mijloacele sale. Romanul a stat o jumătate de secol în beciul Securității. A apărut prima oară de-abia în 2010. Dinu Pillat, care a stat în închisoare pînă în 1964, nu a mai scris proză în cei unsprezece ani cît a mai trăit, considerîndu-se vinovat pentru încarcerarea intelectualilor din lotul Noica-Pillat.
Dinu Pillat, Tinerețe ciudată, Moartea cotidiană. Așteptînd ceasul de apoi, ediție îngrijită, postfață și note de Monica Pillat, Editura Humanitas, 2021.