După cum bine se știe, cîinii n-au voie la tîrgurile de carte. De fapt, n-au voie în multe alte spații publice închise, cum se zice mai nou. Dacă ne gîndim însă la cît s-a scris despre cîini în literatura lumii și la noi, povestiri și romane întregi, ei ar avea tot dreptul să vadă ce se întîmplă la tîrgurile de carte.
La un Gaudeamus, pe platoul din fața „ciupercii“ de la Romexpo era un tip îmbrăcat în clovn, care avea trei căței dresați. O zi însorită de toamnă tîrzie, dar cam frig afară. Cățeii tipului, echipați cu niște hăinuțe fistichii, se dădeau tumba, umblau în două labe, defilau în cerc unul în spatele altuia, ridicîndu-și labele din față ca soldații picioarele. În spatele lor, la vreo zece pași, o dugheană cu grătar pe care sfîrîiau mici și cîrnați, de făcea lumea coadă acolo, ademenită de miros.
Cățeii tipului își vedeau de numerele lor, parcă imuni la fumul îmbietor al grătarului. Se apropie însă de cei patru artiști un tip cu un copil de o mînă și cu o bucată de cîrnat în cealaltă, să încerce profesionalismul cățeilor. Clovnul l-a rugat să se dea mai în spate cu cîrnatul lui, să nu-i tulbure cățeii care erau cu ochii pe ispita omului din public. Se uitau ei după cîrnat, dar, cu urechile la aparținătorul lor, și-au continuat tumbele și mersul în două labe, de parcă ar fi fost imuni la mirosuri. Omul cu cîrnatul, cînd vede că n-a avut succes, aruncă momeala între ei. În public, vreo douăzeci de persoane, cu sau fără copii. Și unul dintre căței se apropie de cîrnat, îl miroase și apoi îl împinge cu laba pînă în rigolă, lîngă un coș de gunoi. Aplauze, „Bravo!“, încît tipul care voia să le strice numărul cățeilor și-a tras copilul de mînă și a întins-o de acolo. Ce i-o fi cășunat dobitocului?!
La „ciupercă“, în altă zi, un cuplu de cincizeciști cu un barzoi, la intrare. Barzoii sînt ogarii rusești, înalți, flocoși, cu bot lung. Doamna intră în tîrg, domnul rămîne afară cu cîinele și dă să-l mai plimbe pînă la întoarcerea doamnei. „Hai, Boby!“ Barzoiul se așază în fund, cu fața la ușă, și nu se lasă clintit. Domnul nu insistă. Ca aparținător de cîini ce sînt, îl întreb de ce nu-l ascultă Boby, mai ales că ogarii din soiul ăsta sînt foarte inteligenți. Fiindcă era cîinele doamnei. Adică domnul fusese plecat cîțiva ani din țară și doamna îl primise pe Boby cînd era pui de la sora ei. Îl accepta și pe el, dar nu mai mult. „Și dacă pleci de lîngă el ce face?“ „Aici stă!“ Credincios rusnacul! Dar domnul! Și doamnei, și barzoiului.