Cu aerul său de fată mare care își închipuie că păsărica e de genul neutru, domnul Funeriu a ajuns în topul gingășiilor băsesciene, deși numai în desenele animate se întîmplă ca un cotoi năpîrlit în rele, trăind într-o veșnică săptămînă a brînzei între ghena de gunoi și acoperișul fierbinte, să declare cu seninătate că printre feblețile sale se numără și șoricelul dalb, născut în eprubeta unui laborator de științe naturale.
Într-o țară unde pușcăriabili semianalfabeți și-au tatuat pe bicepși titlurile tezelor de doctorat cumpărate la taraba universităților de trei parale fără ca organele abilitate să tragă pe cineva de prepuțul răspunderii, era normal ca acest n-aude n-a-vede francofon, lipsit nu doar de simțul bacalaureatului, ci și de simțul răspunderii și al realității, să declanșeze o cruciadă a copiilor, sacrificînd jumătate din ei de dragul unei Sfinte și golașe (Re)forme fără fond.
Era de-ajuns, dom’ ministru, să aduni mere cu pere și cu nuci, adică salariile umilitoare ale profesorilor cu fuga părinților de-acasă în Italia și Spania, cu scara valorilor făcute muci și cu praful drogurilor ușoare suflat de buzele Ebei spre curțile școlilor, ca să înțelegi că nu poți scoate în trei zile vulturi carpatini din puii de găină hrăniți pe sponci cu puncte de suspensie, punîndu-le creierii pe bigudiuri unor loaze mioritice care în patru ani de liceu au răsfoit cu o carte mai mult decît președintele nostru, adică două.
Au cînd Jupînu’ a zis că i se veștejesc urechile din pricina filosofilor și că visează o țară de chelneri și tinichigii te-oi fi gîndit, șturlubaticule, să-l servești la pătuț, cugetînd că un licean fără bacalaureat e ca un tractorist fără bască?
Pe la începutul secolului trecut, cînd un român sau un bulgar absolvea o universitate la Paris, pe diplomă, ca o anatemă, i se punea ștampila „bon pour l’Orient”, pacientul neputînd să-și exercite meseria de medic, spre exemplu, în lumea occidentală.
Am sentimentul că doctorul Funeriu nu e bun nici măcar pentru Orient.