Caţavencii

Un X și un șirx lunguiețx de nule

Circulă pe Internet, de puțină vreme, o… – cum să-i spun, să nu greșesc? – o memă? O luare de poziție? Un manifest? N-ar fi nimic deosebit, că e plin net-ul de meme, pisicuțe și denunțuri. Însă iată că a apărut un manifest (citez): „Către o limbă română mai queer? Forma neutră de gen cu terminația în «x»“. În expunerea de motive se zice: „În căutarea unei forme neutre de gen în limba română, mai multe grupuri și activistx queer propun folosirea terminației în «x», care să înlocuiască terminațiile genizate pentru substantive, adjective sau pronume“. Am rămas pe gînduri, ce anume se ascunde aici? Care e problema? Despre cine vorbim? Dar să încep cu demersul, care e greu de înțeles logic. „Activistx“ e la singular sau la plural? Apoi, terminațiile „genizate“ se referă la toate substantivele, adjectivele și pronumele sau numai la cele care au caracteristici umane? E pisix sau omx? Și la persoana a treia cum sună pronumele? Că la prima și la a doua, pare tulburător de clar: eux, tux, noix, voix. Încerc să nu rîd, ci mă concentrez pe el, ea, ei, ele. Elx este el, ea, amîndouă sau nici unul? Dar există elx? Și dacă nu există ce există? M-am înfruptat ulterior din adjective. M-am întrebat dacă Vasile e arătox de bunăvoie sau trebuie să-și afirme răspicat în public opțiunile sexuale? Dar Vasilica e arătoaxă? Sau Vasilica e tot arătox, ca să nu ghicim nimic? Apropo, în urmă cu numai șapte ani, discutam în coasta referendumului că fiecare e liber să aibă o intimitate numai și numai a lui și că nimeni nu are voie să-i judece preferințele sau construcția sexuală. Acum, cu manifestul, e cam invers. E musai să spui ce fel de sex ești. În loc de introducerea clasică într-o discuție despre orice, probabil va trebui o declarație de intimitate: „Trebuie să știți că identitatea mea intimă și alienabilă e… asta și abia după aia vedem ce e cu ecuațiile alea, cu atomul năzdrăvan sau cu pata de pe creier“. Mă rog. Și vom aștepta una din cele 72 de identități sexuale care circulă de capul lor și pe care nu le poate defini nimeni. Dar pot să înțeleg că o astfel de persoană se simte sufocată dacă-i zici doamnă sau domnule (deși nu înțeleg, zău, de ce nu vine într-un costum adecvat sexului său tranzitoriu). OK, cu supărările omului nu te joci. Doar că limba română (și, în general, toate limbile) are o rezolvare veche și mult mai puțin intruzivă: dumneavoastră sau matale. Dumneavoastră ce are? Doare? Sau, stai, e musai ca orice om să afle ce ai pe suflet. Aș fi de acord, zău, dacă mi-ai arăta și contul bancar, cheile de la mașină și contactele de pe Tinder. Facem tîrgul ăsta? Eu îți zic x unde vrei și nu vrei, dar am acces la tot ce e al tău. Nu? Înțeleg. Zău că înțeleg

Dar s-o iau altfel. Intru într-o sală cu o mie de persoane și știu cu siguranță (mă ajută și statistica) că e cel puțin unul mai altfel, nici femeie, nici bărbat (în limbaj jignitor, asexual) sau amîndoi la un loc (bisexual), ori pinguin. Și să zicem că-mi încep discursul cu „Bună seara, doamnelor și domnilor“, cum am învățat că e politicos. Dar, temîndu-mă să nu omor vreo fire sensibilă, întreb o mie de oameni ce identitate sexuală au… Sau, ca să nu greșesc, zic: „Bună seara, stimațx auditorx“. Nu numai că sună caraghios, de ți se limbă plimba-n gură, dar mă întreb dacă dintre cei 999 de straight, transsexuali sau gay rămași nu se supără careva că i-am băgat într-o oală în care nu vor să se îmbăieze.
Dar merg mai departe și mă țin bățos și, de-al dracului, tot „doamnelor și domnilor“ zic. Celx care se simte doamnă va zice OK, ceax care se simte domn va zice tot OK și… (aici aveam nevoie de un pronume de întărire, gen el însuși sau ea însăși) persoanax care nu se simte în nici un fel va respira ușurată: „Slavă Domnului, m-a sărit depășitu’ ăsta“.

Citesc de multă vreme tot soiul de anunțuri cu scriitorx, poetx, artistx. E OK. Nu mă interesează. Cînd eram în școala generală, noi, elevii, foloseam păsăreasca special să ne deosebim de ceilalți, profanii. Adoptam de bunăvoie limbajul cifrat. Ce atîta supărare? În zilele noastre, observ ofensiva instaurării unui limbaj inclusiv. Ei bine, eu cred că „doamnă și domnule“ e inclusiv, pentru că exprimă respectul meu necondiționat, pe cînd x-ul ăla zurbagiu introduce ce am urît mai mult pe lume: uniformizarea, dimpreună cu discriminarea declarată. Un singur lucru nu a fost întrebat publicul: ce părere are. Și, cum să vă spun, oameni de tot soiul, din toate categoriile, au rîs. De ce? Simplu: atunci cînd apare o piatră în baltă, nu întreba zece înțelepți, ci folosește-te de ce ți-a dat natura: bunul-simț și simțul umorului.

Și iată, pe scurt, ce a zis publicul: „Gata, s-a lămurit disputa privind pluralul corect: pule sau puli. E pulx. / Țara arde, babax și moșux se piaptănă / N-ai citit cu atenție… Babx și moșx. / Înțeleg că e vorba de trei prieteni de gen neidentificat care stau la o masă și beau bere: Primuix, Doix și Treix / Bună dimineațx! / La toți penibiliX ! / XanaX / Bună dimi la doamnelex şi domnilix!“.

Exit mobile version