Deși a trecut o săptămînă de la istorica izbîndă împotriva celor din Kosovo, fraților microbiști români, tot mai merită să ne prețuim valorile importante: Dumnezeu și Patria! În ceea ce-L privește pe bunul Dumnezeu, dragul de El și-a făcut încă o dată treaba, conform fișei postului. Dumnezeu, e lucru cunoscut, lucrează prin oameni. Acum, la fazele cu Kosovo, a lucrat prin observatorul englez și arbitrul francez, doi reprezentanți ai puterilor garante de după Războiul Crimeei, 1853-1856. Observatorul și arbitrul au garantat corectitudinea, iar Dumnezeu, prin dînșii, ne-a cadorisit iarăși. N-a suspendat partida, ca s-o pierdem cu 0-3 la masa verde. I-a lăsat pe adversari în 10 oameni, din minutul 43. Ne-a mai dat și un 11 metri, pe care Stanciu l-a ratat cu lejeritate… Dumnezeu s-a zbătut pe tot terenul. Ba chiar și la marginea peluzei. Într-un final izbăvitor, slavă Domnului, băieții din grupul unit de fiul lui Tata Puiu – Mărire Ție, Doamne– au cîștigat. Îți mulțumim! Și pentru acest meci, doar Ție, din tot sufletul, bunule Dumnezeu al nostru! You are the best! Mai complicat este, însă, cu Patria. Unul este Dumnezeu, dar Patria e mai multe. Pentru un grup de creștini, vorba poetului, patria-i o vorbă de dînșii inventată. Frază – e mult zis! Ăștia nu-s în stare să lege nici măcar o propoziție, se exprimă doar prin strigături primare. Se dau mari suporteri ai Naționalei în timp ce se comportă ca un trib preistoric de pe vremea cînd umanitatea incipientă nu inventase, încă, națiunile. „Uniți sub tricolor“? Mă leși? Niște decerebrați din gruparea asta au produs mai multă dezbinare decît unire. Parcă și-ar propune în mod deliberat să facă de rîs România și echipa națională… Deunăzi, la meciul cu Kosovo, i-a frecat grija să se bage și în geopolitică. Băi, nene, băi, băiatule, să n-ai și tu altă treabă!? Lasă-i pe alții, pe politicieni sau pe diplomați, să se preocupe de aceste probleme spinoase. Pe tine, oricum, nu te duce cerebelul…
Așadar, adevărați frați suporteri, e preferabil să nu ne băgăm în teorii conspiraționiste. Nici nu e cazul să (mai) vorbim cum și de ce au tot fost tolerate aceste grupări de ultrași. E poveste lungă… Ar fi cazul să lăudăm atitudinea publicului majoritar de pe Arena Națională: în mod legitim, majoritatea tăcută i-a huiduit pe minoritarii vocali și chitiți să tot facă nefăcute. Bravo lor, bravo spectatorilor! De partea Naționalei e publicul adevărat – al doisprezecelea jucător. Și mai este, cum ziserăm, Dumnezeu – al treisprezecelea jucător, unicul Conducător și Antrenor.
Urmează, în octombrie, meciul cu Belarus la Budapesta. Este o partidă de risc maxim. Noi, românii, sîntem deprinși să înfruntăm riscurile: cu atîția ultrași patrioți, trebuie permanent să ne păzim de noi înșine!… Totuși, știind că paza bună te apără de primejdia rea, n-ar fi rău ca onor conducerea FRF să declare că România nu deplasează oficial nicio galerie la Budapesta. Altfel, în acest context geopolitic, atît de ofertant, cine știe ce ar mai putea băși mintea unor idioți… Ferește-mă de marii mei suporteri, că de adversari mă apăr și singur! Hai România!