Iată vine-un strașnic treinăr c-un CV în vîrf de băț. Un hahol, privind la dînsul, îi oferă un bun preț. „Tu ești Mircea?“ „Da, patroane!“„Te-am chemat să facem treabă. De nu, te-am demis de-ndată, și-o să spun că ești o babă.“„Orice gînd ai, oligarhe, și oricum m-ai fi chemat, crede-mă, iubesc Ucraina. Nu ne facem de căcat!“
Și abea veni bătrînul… ce mai freamăt, ce omor! Se-nroși tot Internetul, de la Kiev la Șahtior. Mii de ultrași înjurară și, răniți ca în amor, au strigat ca apucații:„Nea Il Luce–trădător!“.
Am intrat în joc cu o parafrază după „Scrisoarea IIIȚ de Mihai Eminescu, întrucît doar versurile celui mai mare poet român (acest Dobrin al liricii noastre) sînt adecvate contextului: Mircea Lucescu cel Bătrîn (n.1945) își continuă povestea. L-au înscăunat pe bancă, la Dinamo Kiev. Ca să fie clar de la început, să nu ne iasă vorbe: noi, în general, avem o părere bună despre nea Mircea. A fost un jucător grozav (70 de selecții la Națională, de 23 de ori căpitan, l-au făcut și general între timp…). În calitate de antrenor, ce să mai vorbim… titluri, cupe, supercupe, tăticule! Dincolo de palmares, i-am admirat mereu inteligența specială. E unul dintre acei oameni care trăiesc și gîndesc fotbalul. La viața dînsului, a dat dovadă de fler: a știut să se pună bine cu stăpînirea administrativă, dar mai ales, cu tact pedagogic, s-a priceput să-și motiveze jucătorii. Regele nostru, domnul Gică Hagi, zicem și noi, îi datorează foarte mult. Un tip dificil, ca Dănuț Lupu, a dat ce avea mai bun în el doar cu Mircea Lucescu. Mai sînt și alte exemple, deloc puține. Hai, că l-am lăudat destul pe Il Luce! Ce mai, bătrînul se pricepe la antrenat fotbaliști.
Ci acum, venirea Lucescului (Sr.)repune pe tapet întrebarea veche de cînd lumea, de cînd fotbalul: de fapt, ce înseamnă trădarea? Ce anume trădezi, pe cine trădezi, din ce motive trădezi? Grea întrebare! Tot căutăm răspunsul, atît ca iubitori ai fotbalului, cît și ai României, care a mai întors armele, la viața ei. Nu ne obsedează subiectul, dar ne preocupă. Rămîne, încă, o dilemă. Ilie Balaci sau Gică Popescu ai noștri au fost cumva trădători cînd au acceptat să joace la Dinamo? Dănuț Lupu (tocma’pomenirăm de el) a fost trădător cînd s-a dus la Rapid? Dănciulescu–dela Steaua la Dinamo? Ș.a.m.d. În cazul jucătorilor mai sînt nu-ș’ cîte exemple. Acum, iacătă, a picat măgăreața pe capul venerabilului antrenor Mircea Lucescu. Îl înjură mai ales ultrașii lu’Dinamo Kiev (că s-au pomenit cu un antrenor venit de la dușmani), dar nici ăia de la Șahtior nu tocmai tac (că i-a părăsit la greu). Există niște adversități ireductibile. Acum două decenii, în Turcia, marele Lucesculoglu nu s-a mutat de la Galata la Fener, veșnicele cartiere rivale. Înțelept cum îi e felul, s-a dus la Beșiktaș. Trădarea! Cît de interesant sună acest cuvînt! Ne dă mereu o temă de gîndire, de polemică, dezbatere și de (să nu-mi spui tu mie!) pizduială. E încă un motiv care ne face să iubim fotbalul, cel care, iacătă, ne întărîtă imaginația și apetiturile artistice – de la poezia eminesciană la proza mizerabilistă, de la intrigile dramatice la scenariile de film. Deasta-i atît de mișto fotbalul, că-i pentru oameni. Permanent, vă oferă vouă, oamenilor și fanilor, astfel de subiecte și teme, de discutat și disputat. A fost sau n-a fost? E trădare sau nu e? Întăriți-vă umanitatea! Hai omenia!
PS: Între timp nea Mircea a demisionat.
PS 2: Între timp nea Mircea a revenit asupra demisiei.