Mulţescu, Rednic, Andone. Ce au în comun aceşti oameni? Evident, faptul că-s nişte dinamovişti de bază şi de vază, nişte jucători cu o carieră remarcabilă şi, de la o vreme încoace, nişte antrenori cu cotă şi cu rezultate. În istoria recentă a săptămînii trecute, îi mai uneşte o chestie: tustrei au plecat de la echipele lor de club românesc. Mai adecvat spus, au fost demisionaţi. Destul de straniu. Andone, cu CFR Cluj, tocmai obţinuse un punct eroic în Champions League, după o bătălie de-a dreptul epică prin mocirla Galatei.
Rednic cu Petrolul, Mulţescu cu Astra, la fel, n-aveau motive de ruşine: au preluat nişte echipe din zona submediocră şi le-au făcut să joace pentru locurile de Europa League. N-a fost de ajuns, pentru patroni. Să fie, oare, iarăşi, un complot? Au ăştia ceva împotriva fostelor glorii dinamoviste? Ei, aş, nici gînd! Se repetă doar scenariul aceluiaşi film cu sfîrşit prost, unde victimele-s acum – culmea coincidenţei! – cei trei cavaleri alb-roşii: Fălcosul, Puriul şi Nea Gigi Uscatul.
Din auritul său exil belgian, Mircea Rednic (mai zis şi Strîmbu’) afirma că strîmbele unui angajat al clubului l-au făcut să lase Ploieştii pentru standardele de la Liège. Dinspre Astra, başkanul Ioan Niculae recunoaşte că l-a sacrificat pe Mulţescu doar pen’ că ăsta se mai contrazicea cu preşedintele Dinu Gheorghe-Vamă. Iar de la Cluj avem imaginea cea mai înduioşătoare: aia cînd Paszkany & Mureşan declarau că Andone va fi, pentru ei, cam ca sir Alex Ferguson pentru Manchester United. Contractul pe 20 de ani a ţinut doar cîteva luni. Ca la noi – eternităţi de o zi, veşnicii de o clipă.
Şi tocmai d-asta, fraţilor, e filmul atît de prost: n-aduce absolut nimic nou. Din motive varii – lăcomie, intrigi, vanitate, meschinărie etc. –, patronii româneşti procedează mereu la fel. Fac doar cum îi taie capul, iar capul tăiat primul e mereu cel al antrenorului. Ăia români nu-s buni – ori prea şmecheri, ori prea ataşaţi de jucători. Ăia străini, nici atîta – ori prea aroganţi, ori prea desprinşi de realitatea autohtonă. Se poate ieşi de aici? După mintea lor, da.
Aducem arbitri străini în locul antrenorilor, pe antrenori îi punem să fluiere (a pagubă), pe jucători îi vindem bine pe pieţele emergente, iar noi, patronii, scăpaţi în sfîrşit de griji, ne vom decerna anual titluri şi cupe, în urma unor runde corecte de negociere. Publicul, mai dă-l în mă-sa! Dacă tot face pe deşteptu’, atunci să se uite tot la spanioli, englezi şi nemţi, acolo unde-i fotbal adevărat!
Publicat în Cațavencii, nr 43, 31 octombrie – 6 noiembrie 2012