N-am înţeles niciodată obsesia oamenilor faţă de veveriţe. Pînă la urmă, ca şi liliecii, veveriţele sînt nişte şobolani mai spălaţi, care în loc să aducă ciumă aduc doar turbare. În fine, eram într-un parc, încercînd să intru în graţiile unei veveriţe, ca să vadă toate femelele din jur ce calităţi de îmblînzitor de dihănii am. Am făcut tot ce trebuia. Am fluierat, am sîsîit, am frecat două ghinde împreună pînă mi-au îngheţat nucile.
Proasta cu coadă stătea şi se uita. Într-un tîrziu am aflat şi de ce. Aştepta pe cineva. Un boşorog cu basc a plescăit de două ori, şi-a pus o migdală între buze, iar blănoasa roşcată s-a căţărat pe el şi i-a luat-o. La sfîrşit au plecat împreună, probabil să-şi arate scorburile unul altuia. Pervers, nu mai merg niciodată în parc.
Publicat în Cațavencii, nr. 48, 5-11 decembrie 2012