Cică, de anul viitor, vom avea Wi-Fi 4G pe Lună. Întrebarea care se naște odată cu știrea asta (reală, nu de fake news), „Nu vă supărați, știți cumva parola?”, e a primului român care va ajunge în concediu pe-acolo. Dac-o să aibă cui s-o pună.
Peste 30 de ani, primii coloniști ai spațiului se vor lovi însă de chestii mult mai complicate de atît. Uite, familia Robinson din Lost in Space, care are soarta tizului lor, Crusoe: naufragiați pe o planetă similară Pămîntului ca atmosferă și gravitație, izolați de nava-mamă aflată în croazieră spre Alpha Centauri, noua lor casă după ce Terra a devenit de nelocuit, supraviețuitorii unei evacuări forțate au întrebări și probleme mult mai importante decît parola de Wi-Fi a locului. Fără combustibil, cu naveta avariată și comunicațiile spre bază tăiate, cei cinci Robinsoni și alți cîțiva colegi de suferință aflați în aceeași situație sînt într-o competiție contratimp de salvare de pe planeta care se îndreaptă spre o gaură neagră și singurul lucru care îi poate ajuta pare a fi un robot dintr-o altă galaxie, programabil într-un limbaj sentimental, devenit animalul de companie al mezinului familiei.
Lost in Space e un fel de Jurassic Park cu faună extraterestră și androizi cu comportare umană în loc de dinozauri – aceeași imagine glossy à la Spielberg, același CGI scump care încearcă și, pe alocuri, reușește să stimuleze imaginația telespectatorului tînăr. Scenariul trece însă un pic cam repede, fără să se încurce în detalii, peste niște situații imposibile, găsind rezolvări facile și ușor implauzibile, cu happy-end, desigur, tuturor încercările periculoase prin care trec eroii noștri.
Atîta vreme cît nu-ți pui întrebări foarte tehnice (inginerii vor fi nevoiți să abroge legile fizicii, pe perioada vizionării) și n-ai prea mari așteptări, ca de la vreun Star Trek sau Star Wars, seriile vechi, Lost in Space își îndeplinește misiunea de show de anticipație cu target de audiență familială, care predă lecții de moralitate copiilor („Reușim împreună”, „Binele și adevărul înving” etc.), în timp ce-i distrează și pe părinți.
Lost in Space, 2018-, epopee SF de școală veche refăcută în cheie modernă, adaptare de Matt Sazama și Burk Sharpless după seria televizată a anilor ’60 creată de Irwin Allen, difuzat de Netflix.
