La data de 14 octombrie 2012, d-na Cornelia Negruţ, vicepreşedintele Autorităţii pentru Valorificarea Activelor Statului (AVAS) şi candidat USL pentru Camera Deputaţilor, şi-a depus declaraţia de avere la registratura ANI. Inventarul declaraţiei cuprinde două terenuri intravilane, din care unul, în suprafaţă de 1.000 metri pătraţi (mp), este dobândit prin donaţie în anul 2000, fiind situat în Baia Mare.
Madam Negruţ deţine o casă de 400 mp obţinută prin donaţie, adică o zecime din suprafaţa unui teren de fotbal sau suprafaţa a opt apartamente de bloc cu două camere. Despre misteriosul donator nu se suflă o vorbuliţă în declaraţie. Spaţii are cucoana cu duiumul. În 2011 îşi cumpără un vad comercial în buricul târgului, în suprafaţă de 330 mp, pe B-dul Bucureşti, ceea ce înseamnă circa 100.000 euro. În 2012 îşi construieşte o piscină închisă de 115 mp, adică, tradus în amărăşteana modernă, ceva mai mare decât două apartamente de bloc cu două camere. În fine, să nu vă mai enervăm, tanti Negruţ mai are un Audi, niscaiva bijuterii, oarece conturi la Volksbank, plus credite de 40 de mii de euroi la Alpha Bank, scadente în 2030, cât şi credite de 14.000 de lei la Banca Transilvania. Singurul salariu obţinut de duduie este cel decartat de societatea Flora Market Style SRL. Veniturile totale atrase de familia Negruţ în 2011 sunt de abia 53.427 lei. Rămâne ca ANI să desluşească prin ce împrejurări şi cu ce bani a izbutit coana Negruţ să-şi cumpere în 2011 un spaţiu comercial de peste 100.000 de euro, dintr-un salariu de 4.400 de lei pe lună, şi din ce venituri şi-a finalizat construcţia piscinei în suprafaţă de 115 mp, în anul 2012. Or, în condiţiile în care în anul 2011 veniturile familiei Negruţ au fost de aproximativ 11.000 euro, această familie nechibzuită a reuşit performanţa de a sparge sume de peste 150.000 euro, în plină criză.
Publicat în Cațavencii, nr 45, 14-20 noiembrie 2012
