Caută în Cațavencii.ro

Te interesează un subiect anume? Scrie termenul căutat şi apasă Enter.

[Închide sau apasă ESC]

Vicepreşedintele AVAS candidează din partea USL cu ditamai averea-problemă

Zoom Vicepreşedintele AVAS candidează din partea USL cu ditamai averea-problemă

La data de 14 octombrie 2012, d-na Cornelia Negruţ, vicepreşedintele Autorităţii pentru Valorificarea Activelor Statului (AVAS) şi candidat USL pentru Camera Deputaţilor, şi-a depus declaraţia de avere la registratura ANI. Inventarul declaraţiei cuprinde două terenuri intravilane, din care unul, în suprafaţă de 1.000 metri pătraţi (mp), este dobândit prin donaţie în anul 2000, fiind situat în Baia Mare.

Madam Negruţ deţine o casă de 400 mp obţinută prin donaţie, adică o zecime din suprafaţa unui teren de fotbal sau suprafaţa a opt apartamente de bloc cu două camere. Despre misteriosul donator nu se suflă o vorbuliţă în declaraţie. Spaţii are cucoana cu duiumul. În 2011 îşi cumpără un vad comercial în buricul târgului, în suprafaţă de 330 mp, pe B-dul Bucureşti, ceea ce înseamnă circa 100.000 euro. În 2012 îşi construieşte o piscină închisă de 115 mp, adică, tradus în amărăşteana modernă, ceva mai mare decât două apartamente de bloc cu două camere. În fine, să nu vă mai enervăm, tanti Negruţ mai are un Audi, niscaiva bijuterii, oarece conturi la Volksbank, plus credite de 40 de mii de euroi la Alpha Bank, scadente în 2030, cât şi credite de 14.000 de lei la Banca Transilvania. Singurul salariu obţinut de duduie este cel decartat de societatea Flora Market Style SRL. Veniturile totale atrase de familia Negruţ în 2011 sunt de abia 53.427 lei. Rămâne ca ANI să desluşească prin ce împrejurări şi cu ce bani a izbutit coana Negruţ să-şi cumpere în 2011 un spaţiu comercial de peste 100.000 de euro, dintr-un salariu de 4.400 de lei pe lună, şi din ce venituri şi-a finalizat construcţia piscinei în suprafaţă de 115 mp, în anul 2012. Or, în condiţiile în care în anul 2011 veniturile familiei Negruţ au fost de aproximativ 11.000 euro, această familie nechibzuită a reuşit performanţa de a sparge sume de peste 150.000 euro, în plină criză.

Publicat în Cațavencii, nr 45, 14-20 noiembrie 2012

3 comentarii

  1. #1

    Această „doamnă” care candidează acuma pentru Camera Deputaţilor pe Colegiul Sighetu Marmaţiei este ceva de speriat, este o fiinţă cu un clar comportament patologic. Individa are avut un număr de 40 (patruzeci) de procese în Justiţie la Judecătoria Baia Mare în decurs de numai 4 ani, aşa că puteţi judeca şi Dvs. cu cine au sighetenii de a face. Totodată, această persoană, fostă şefă la Vamă, care este proprietara a două vile uriaşe, a fost prinsă de către angajaţii de la Eoan Gaz furând gaz, prin „aranjarea” contorului, ca ultima ţigancă. In curând voi reveni cu dovezi concrete, juridice.

  2. #2

    Cornelia Negrut, candidat USL si vicepresedinte AVAS a furat intr-adevar gaz prin aranjarea contorului de la vila proprie din Baia Mare. Cine nu crede, poate sa vada Dosarul cu nr. 8081/182/2012, aflat pe rol la Judecatoria Baia Mare. Un caz atat de ordinar si stupefiant, incat depaseste imaginatia.

  3. #3

    Cornelia Negrut a furat gaz prin aranjarea contorului de la vila proprie, e adevarat, dar nu este singura. Partea proasta este ca doamna Negrut candideaza pentru Parlament si este nevoita sa umble ca sa celuiasca voturile maramuresenilor.

Adaugă un comentariu

Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii! Adresa de email nu va fi publicată.
Comentariile care conțin injurii, un limbaj licențios, instigare la încălcarea legii, la violență sau ură vor fi șterse. Îi încurajăm pe cititori să ne raporteze orice abuz vor sesiza in comentariile postate pe Catavencii.

Editoriale
Editoriale
bijuterii argint