La întîlnirea cu fanii ei de pe pontonul hotelului Majestic a apărut cu o țigară într-o mînă și cu un platou de dulciuri în cealaltă. În cîteva minute era prietena tuturor, gata să răspundă celor mai extravagante și incomode întrebări.
– A fost visul dvs. din copilărie să fiți actriță de film? – deschide tirul, cu vocea tremurîndă, un tinerel filiform.
– În copilărie doream să fac balet, și neapărat clasic. Dar una vrei și alta iese. Mama dorea să devin secretară, îndeletnicire pentru care îmi găsise și un curs de pregătire.
– Și?
– O revistă mi-a publicat portretul pe coperta ei și mi-a întors viața în altă direcție. Era ca și cum, din întîmplare, urcasem în alt tren. Întîmplarea a fost trenul meu!
– Și iată-vă acum cu 76 de filme la activ.
– Cred că am chiar mai multe, dar nu le-am văzut pe toate.
Sala izbucnește în rîs, dar Victoria continuă cu seriozitate:
– Să știți, filmele sînt ca viața: cu cît trece vremea, cu cît ești mai în vîrstă, le mai și uiți…
Cineva din spate aruncă o întrebare banală:
– Și care vă e regizorul preferat, dintre cei cu care ați lucrat? Almodóvar?
Prezumție amendată spontan:
– Almodóvar e cel mai cunoscut în străinătate, nu însă și cel mai devotat. Știați că am turnat nu mai puțin de zece filme cu Vicente Aranda? Cu Almodóvar am făcut doar patru. (Aranda este cel mai venerabil cineast hispanic. E din Barcelona și, la aproape 90 de ani, încă mai lucrează.)Da, da, Aranda. Am turnat cu el la toate vîrstele. Prima oară la 14 ani, apoi la 20, 30, 40… Am crescut sub ochii lui. Mi-a fost maestru, tată și cel mai bun prieten.
– Aveți și dvs. o filmografie cu totul respectabilă: 76 de filme sau 80, ce mai contează? Pe care dintre acestea le preferați?
– Din punctul de vedere al actorului, chiar dacă filmul e nereușit, tot îi va rămîne în memorie, tot își va aduce aminte de un moment de filmare percutant, de o idee fericit descoperită pe platou, dacă nu și mai mult. Pe un platou de filmare l-am găsit pe viitorul tată al copiilor mei. Ca și cinematograful, iubirea este un ocean fără frontiere prin care înoți. Nu mai contează cum a fost filmul, ci ce ți-a fost dat să trăiești…
– Și cum vă simțiți la Cannes?
– Ca după nuntă! Cannes-ul înseamnă muncă. Producătorii te scot la lucru de la 9 dimineața la 9 seara, tot timpul în ochii presei. Dar Cannes mai este și cel mai mare rendez-vous al profesioniștilor filmului, fie ei dramaturgi, autori sau producători. Pe un perimetru de trei sute de metri întîlnești oameni din toate colțurile lumii.
– Întruchipați perfect veritabila spaniolă… –încearcă cineva s-o flateze.
– Eu nu sînt „veritabila spaniolă”, sînt, înainte de toate, europeană. Aici mă simt cu adevărat bine, nu numai pentru cultura acestui continent, dar și pentru relațiile dintre oameni. De fapt, sînt fericită acolo unde mă aflu. Meseria mă face să călătoresc tot timpul. Acum vin din India, unde m-am descoperit total anonimă. Am mereu alte proiecte. Dar, deși voiajez mereu, deși descopăr atîtea lucruri uluitoare, îmi place să vizitez magnifica noastră planetă.
Ronțăindu-și tacticos dulciurile, frumoasa europeană privește în gol.
– Habar n-am de Asia, n-am fost în Africa, îmirămîn atîtea locuri și lucruri de cunoscut.