Gabriela Firea, pur și simplu, e posedată de rasisme și alte fake-uri ale istoriei, nu se poate abține. A zis despre Ludovic Orban cam așa: „De când era viceprimar, stătea în biroul care era ca un bar de negri, numai cu băutură, numai cu țigări”. Iar la ușa biroului erau doi bozgori, băteau un țigan.
Nici nu au putut oamenii să dea declarația ei pe Facebook, fără să schimbe niște litere pe la „negri”, de teamă să nu se activeze cu blocările jidowul de Zuck, cum probabil îi zice Gabi.
De fiecare dată, politicieni ca Firea încearcă să ne „pună” în context, ceea ce, chipurile, au „scos” alții din context. Cum s-a întâmplat și cu dăunătorul de Niculae Bădălău.
Dar nu e nimic de pus în context, nu contează că s-a zis la șpriț sau la o cană de griș cu lapte, ori că declarația nu a fost făcută în conferința de presă, ci după, la un pahar de vorbă cu jurnaliștii. Aceste declarații arată cât de rupți sunt politicienii români de exigențele publice ale secolului trecut, nu mai zic de ăsta.
Acești indivizi te jignesc și când îți cer scuze. Parcă mai nasol decât o fac în primă instanță, cu referire la întreaga civilizație.
De cele mai multe ori își încep scuzele astfel: „Îmi pare rău dacă am jignit pe cineva”. În fapt, li s-ar părea normal să nu fi jignit pe nimeni, pentru că ce au zis nu e prin nimic jignitor, dar dacă totuși se găsește vreun tâmpit care să se simtă deranjat, atunci OK, își cer scuze acelora. La fel de jignitor involuntar e unul ca Marcel Ciolacu, care vede în scuze sfârșitul beligeranței. Gata, dom’le, și-a cerut omul scuze, ce mai vreți? Te simți și prost, deja tu ești cel care ar trebui să stea locului, să prezinte scuze, să-și vadă de drum.
Acestea nu sunt „gafe”, ele arată un mod de a gândi. Dar ele vor continua să fie tratate ca niște „gafe” atâta timp cât clasa politică și mare parte din societate văd în rasism și alte forme de ură niște „scăpări” care se vindecă prin scuze.