De bine ce scriserăm, săptămîna trecută, despre retragerea lui Jean „Lordul“ Pădureanu de la Gloria Bistrița, poftim – coincidență! –, se retrage și Sir Alex Ferguson de la Manchester United. La noi, l-am fi tratat ca pe un fel de Nea Sandu Scoțianu’. La ei, și-a căpătat titlul de nobil, de la Regină. E drept, ar avea și oarece argumente la CV-ul pentru înnobilare. În cei 27 de ani de domnie, ca antrenor, a luat treisprezece titluri de campion, cinci Cupe ale Angliei, patru Cupe ale Ligii, două trofee Champions League, evident, bașca diverse Supercupe, mărunțiș. Hai că nu-i chiar de colo! La retragere, Sir Alex lasă Man. U. pe locul 1, campioană. Lordul Jean lasă Gl. B. pe ultimul loc, retrogradată. Ar fi, și asta, încă o diferență între sirii lor și lorjii noștri.
Alex, odată chemat la Manchester, știa că moștenește o tradiție (pe atunci, decăzută) și că, pentru a fi demn de ea, trebuie s-o îmbogățească și s-o lase urmașilor. Jean, ajuns la Bistrița, a construit din nimic o mașinărie funcțională, alimentată cu descurcăreală – capodopera unui singur om, programată să moară odată cu dispariția Marelui Creator Combinator. Iată încă o diferență între cluburile lor și ale noastre.
Ar mai fi și alte diferențe. De exemplu, că Rapid și U. Cluj nu și-au luat licența (pe partea economică, mă-nțelegi!) și pică în liga secundă. La ei, la englezi, n-ar fi o dramă. La noi, e mare tragedie. Pe bună dreptate, e trist că tocma’ echipele astea cu mare tradiție (brand-uri, cum le zice acum) retrogradează în halul acesta. Dar – vorba clasicilor – care-i problema? Au mai jucat în B, se vor întoarce acolo unde le e locul. Administratorii incompetenți, lacomi și (poate) hoți sînt trecători. Un club serios trăiește demn, alături de suporteri, în orice poziție s-ar afla. De aici altă departajare fotbalistică anglo-română. La ei, tradiția se construiește de vreo 150 de ani. La noi, în continuare, de azi pe mîine.
Cu toate astea, nu ne imaginăm trăind în țara aia, cu climă igrasioasă, mîncăruri grețoase, alcooliști agresivi și bețivance pișate pe ele. Rămînem aici, ca să-i încurcăm, conform tradiției, la orice meci între echipele naționale. Deci, ca de obicei, hai România!
Publicat în Cațavencii, nr. 19 (97), 2013