Moartea lui Ştefan cel Mare nu a lăsat Moldova la cheremul vremurilor. Domnitorul a avut grijă să-l asocieze la domnie, încă din 1497, pe fiul său Bogdan. Bogdan stătea cu ochii pe ţară, de fapt cu ochiul. În bătălia de la Codrii Cosminului, un arcaş polonez care făcuse pariu cu colegii a reuşit să strecoare o săgeată prin spaţiul mic dintre arcada dreaptă a moştenitorului şi nas. Se spune că din această pricină vederile lui Bogdan Voievod au fost lipsite de profunzime, dar urmaşul marelui Ştefan a arătat şi alte haruri. Aşa încît, pe timpul domniei lui, Moldova a fost zdrobită de polonezi, invadată şi jefuită de tătari şi obligată să plătească bir turcilor.
Imediat ce bătrînul său tată a fost lichidat de medici, în 1504, Bogdan a dăruit Poloniei două cetăţi pentru a obţine în schimb mîna fiicei lui Ioan Albert. Cetăţile s-au dus, dar mîna n-a venit. Mirele a trecut graniţa şi s-a pus cu pîrjolul pe zona sudică a Poloniei. Tata-socrul, la rîndul său, s-a pus şi el cu sabia pe zona nordică a Moldovei. Din 1504 pînă în 1509, cele două ţări se devastează reciproc într-o cadenţă trimestrială. În 1510 se încheie pacea, dar aici este meritul înfrîngerii dezastruoase de pe Nistru pe care a suferit-o Bogdan.
Cînd polonezii ies din scenă intră tătarii, care nu mai părăsesc ţara pînă în 1512. În 1510, de pildă, ei ridică 74 de mii de robi, în 1511 ocupă complet Moldova, iar în 1512, cînd Bogdan îi atacă sprijinit de polonezi, tătarii se retrag cu mîna goală fiindcă, practic, nu mai era nimic de luat. Ca să regleze conturile şi cu cel de-al treilea adversar, Bogdan îl trimite pe voievodul Tăutu la Stambul cu o ofertă de bir, acceptată pe loc, imediat ce a fost triplată. Cronicile poloneze zugrăvesc sluţenia fizică a domnitorului, însă nu trebuie uitat că, la Codrii Cosminului, după ce a primit acea săgeată în ochi, Bogdan a secerat jumătate din cavaleria leşească. Că, pe lîngă pani, sub securea chiorului au mai picat şi destui boieri pămînteni, e altă poveste.