Liga Unu, nici nu ştii cît de mică-ncepi să fii! Căci, în fond, fraţilor, cine sîntem noi? Ne-am gîndit vreodată de unde venim, încotro ne îndreptăm? Ne-a mistuit dorinţa de a afla ce-i viaţa sportivă, ce-i omul de fotbal? Nu. Rămînem doar o măruntă gubernie, dincolo de graniţele apusene ale Măicuţei Rusia. De-abia porniră să curgă iarăşi gheţurile pe unicul nostru Mare Fluviu, că, iată, tot meciuri pricăjite şi rezultate pitice ne-au ieşit.
Deşi ne mîndrim c-am avea resurse, e tot o iluzie fără anvergură. S-a văzut la Gaz Metan (0-2, fără drept de apel, cu Dinamo), dar şi cu Petrolul (1-2 cu SC Vaslui, în ciuda arbitrajului părtinitor, incriminat de Porumboiu). Aşa că, întristaţi de nimicnicia neantului valah, cuvine-se să întoarcem faţa către Răsărit şi să facem cuvenita plecăciune către Marele Campion, cel care a mai cîştigat o competiţie electorală, concurînd doar cu el însuşi, fireşte: Vladimir Vladimirovici Putin!!!
După ştiinţa noastră, rar s-a mai văzut în istoria recentă un conducător de popoare atît de, să-i zicem, polisportiv. La origine, este judoka. Asta, hai, mai înţelegem: fiii patriei-mamă aveau nevoie şi de un tatami. Dar ambiţia-i nu s-a oprit doar aici. Ca un adevărat Kim Ir Sensei mai luminat, posesorul de centură neagră a ţinut să arată că nimic din ceea ce este succes omenesc nu-i este străin. În diverse imagini, l-am văzut performînd în multiple discipline: tir, tir cu arcul, înot, echitaţie, rafting, motociclism, automobilism, başca în domenii conexe – vînătoare şi pescuit sportiv. Impresionate pesemne de alonja Mitralierei din Leningrad, forurile internaţionale CIO şi FIFA l-au încoronat pe Ţarul Putin cu binemeritata cunună de lauri. Olimpiada de Iarnă din 2014 va fi la Soci, Mondialele de Fotbal din 2018 se vor desfăşura în Rusia.
O tiranie ca în Rusia… Ar trebui şi la noi? Hmm… Uneori, parcă-i mai bine să fii mic. Setea de performanţă a preşedinţilor români este compensată, din fericire, de lipsa lor de anvergură. Fereşte-ne, Doamne, de sportivi ca Putin, că de ai noştri ne ferim şi singuri!
