Nu e nici un secret pentru nimeni: cei mai loviți de criză au fost artiștii, liber profesioniștii, independenții. Mă și mir că mai trăiesc (dacă trăiesc) după aproape șase luni de foame. Nici nu vreau să mă gîndesc ce experiențe, ce dezamăgiri și ce disperări au născut pui vii în sufletul lor. Și, ca să nu plutim în neantul vorbirii, hai să ne aplecăm oleacă peste prăpastia editurilor.
Să începem cu cifrele. România ocupa ultimul loc în Europa, la vînzarea de carte, înainte de pandemioe. 93% dintre cetățenii acestei țări minunate, în care dealurile semețe fac felul văilor domoale, nu au cumpărat nici o carte. Abia 7% dintre cei vii au îndrăznit să consume pagini scrise. Cu toate astea, anul trecut a fost un record în domeniu, piața de carte revenind la nivelul dinainte de 2009. Dar unde-i soare e și nor. Vînzările au căzut în prezent cu aproximativ 80% și iar vor trebui cel puțin zece ani să ne întoarcem de unde am plecat. Ca măsură de protecție, multe edituri au trimis oamenii în șomaj și au sistat publicarea (și promovarea) noilor titluri. Primii atinși au fost scriitorii români. Numai eu știu vreo trei-patru care au rămas cu ochii-n soare. Dar lucrurile nu s-au oprit aici. Lanțul trofic a tras la fund și librăriile care nu și-au mai putut achita salarii și chirii și au tras obloanele sau au înghețat plățile către edituri. E un cerc vicios și foarte, foarte sensibil. Editurile mici, care rezistau numai prin tr-un efort supraomenesc au pus lacăt. Circuitul banilor în natură s-a oprit. Ce să vezi, și tipografiile au tras pe dreapta. Editorii au căutat soluții disperate, dar, în absența cumpărătorilor, orice plan e un castel de nisip. Probabil vor supraviețui numai marile edituri, care mai au ceva osînză în bănci, sau editurile de buzunar, unde patronul e redactor, tehnoredactor, agent de vînzări și PR.
Ca să nu dăm aripi excepționalismului românesc, trebuie spus că nici situația din restul Europei nu e mai veelă. Piețe de miliarde de euro s-au restrîns drastic, doar că, fiind atît de mari în comparație cu România, efectele sînt atenuate. Peste tot, cultura scrisă a primit un ajutor de bază, pentru a compensa, pe cît posibil, efectele crizei și pentru a lăsa loc de bună ziua, mîine.
În urmă cu o lună, Ministerul Culturii a inițiat o dezbatere cu mai mulți oameni implicați în producția de carte. Fiecare a venit cu propuneri fel de fel. Și mai bune, și mai rele, și mai imposibile. Uite că au trecut treizeci de zile și bolovanul trage editurile și mai la fund. Știu, știu, numai de cultură nu ne arde. Acum s-au găsit și muștele la arat să bîzîie. Și totuși, nu știu cum e face, dar ce înțeleg eu e că ne pasionează la culme ultimul loc în Europa. În definitiv, important e să participi la întrecere, chiar dacă adormi în teniși.