Cartea asta a apărut anul trecut, cînd pandemia era în toi, dar înainte ca Putin să fi invadat Ucraina. La noi a fost tradusă prompt, ca și celebrul eseu al lui Tom Nichols, Sfîrșitul competenței. Dacă pentru politicienii români și pentru băgătorii în seamă ai politicii care se face la noi s-ar înființa o listă cu lecturi obligatorii, Cel mai mare dușman al nostru și Sfîrșitul competenței. Discreditarea experților și campania împotriva cunoașterii tradiționale ar trebui să se afle printre primele titluri. Ambele volume au fost scrise de Nichols sub imperiul urgenței. Primul, mai ales din cauza pandemiei, iar al doilea în urma invadării Capitoliului, operațiunea – era să zic „specială“ – a susținătorilor turbați ai lui Donald Trump. Nichols, despre care se spune că ar fi printre primii 50 de gînditori care al căror cuvînt chiar contează în politica și în rîndurile lumii publice din America, e de părere că asaltul trumpiștilor asupra Capitoliului, deși nu și-a atins scopurile, e un cuțit înfipt în spatele democrației, care va lăsa urme de durată în State și nu numai. Specialist în politică externă, Nichols presimte invazia rușilor în Ucraina și anticipează cine aveau să fie susținătorii lui Putin în acest război.
Pînă să ajungă însă la regimurile iliberale din străinătate, profesorul de securitate națională pornește în căutarea celor ce atacă democrația americană din interior. Nu folosește pentru asta documente secrete sau recent declasificate, nici marfa scoasă pe piață prin operațiunea WikiLeaks, ci lucruri la care are acces orice american pe care-l interesează politica Statelor Unite și texte notorii, începînd de la discursurile lui Pericle către atenieni, care în treacăt fie spus sînt de o buimăcitoare actualitate. Prin discursurile lui, Pericle a apărat democrația ateniană într-un – cum se zice – moment de cumpănă în viața cetății. Observațiile lui Tom Nichols din Cel mai mare dușman al nostru sînt înfiorător de valabile și pentru politica de la noi. Iar atacurile din interior asupra democrației americane își au sută la sută corespondent la noi. Cine sînt așadar atacatorii? Politicieni care confundă interesele țării cu afacerile lor particulare, populiști de stînga sau de dreapta care inventează dușmani sau, mai rău, care folosesc limbajul democrației pentru a o dinamita prin golirea ei de conținut, intelectuali ticăloșiți, care încearcă să ocupe scena publică prin atacuri demagogice directe împotriva democrației sau împotriva punctelor ei de sprijin – legi, instituții –, aventurieri corupți, idioți cu mare vizibilitate publică, reprezentanți corupți ai instituțiilor fundamentale, oameni de afaceri care vor să-și legalizeze ilegalitățile.
Nu trebuie însă neapărat să ataci democrația ca să-i faci rău, constată Nichols. O poți ruina prin indiferență ori prin comoditate sau cedînd din omenească slăbiciune în fața unor oferte de „viață mai bună“ care te pot transforma în complice cu cei ce ascund pioni otrăvitori pentru democrație în promisiunile lor. Mai poți lovi ruinător democrația și din plictiseală sau fiindcă te-ai săturat de bine, care nu ți se mai pare suficient. Fiindcă, deși pare de necrezut, marii inamici ai democrației nu sînt cei ce n-au nimic, „oropsiții vieții“ din Internaționala, ci aceia ce cred că n-au destul, dar care nu vor să-și facă viața mai bună intrînd în competiție, ci distrugînd-o.
Nichols e un optimist care e convins că omul e făcut pentru democrație. Din nenorocire, remarcă el, de multe ori descoperim asta după ce am renunțat la beneficiile ei sigure păcăliți de un mai bine care se dovedește cumplit de rău.
Tom Nichols, Cel mai mare dușman al nostru. Atacul din interior asupra democrației moderne, traducere de Doru Căstăian, Editura Polirom, 2022.