Înainte să fie ucis de Pilatus PC12, miliardarul Dan Petrescu făcea parte dintr-o specie privilegiată, care a dat economiei românești exemplare ca Dan Adamescu, Vladimir Cohn, Frații Păunescu, Dan Fisher, Frații Micula, Ion Țiriac și mulți, mulți alții. Elaborați în crescătoriile Direcției de Informații Externe, acești agenți ai reușitei postceaușiste au fost chemați în patrie după 1989 ca să preia afaceri de stat sau să investească în condiții non-competitive banii lăsați de dictator în firmele de comerț exterior.
Ca să nu bată la ochi, li s-a confecționat o legendă eroică. Toți au fugit, chipurile, în Occident, scîrbiți de comunism, și s-au îmbogățit acolo așa de tare, încît au ținut morțiș să vină cu surplusul în România. Din agenți puși să infiltreze diaspora și să adune bani pentru Tovarășul, au fost transformați în milionari. Adamescu a primit Unirea și Astra, Vladimir Cohn a primit monopolul cartoanelor, Dan Fischer a primit dreptul de a răscumpăra datoriile României din state africane, Frații Micula au primit zonă defavorizată și bani pentru investiții, Frații Păunescu au primit dreptul de a jefui Bancorex și Intercontinental, iar Ion Țiriac a primit sprijin pentru a înființa bănci și asigurări la prețuri de happy meal. Toți acești colaboratori ai vechii Securități au dezvoltat afaceri sub protecția noii Securități postcomuniste, dispunînd de banii ascunși ai rețelei de comerț exterior și de ocaziile oferite de guvernarea neocomunistă de la București.
Sînt mulți, îngrozitor de mulți. Ei au preluat o mare parte din economia comunistă a întregului popor pe de-a moaca și au beneficiat de legi, informații și ocazii cu dedicație. După primele milioane, restul au venit ușor, fiindcă, dispunînd de capital, au putut învîrti pe degete o economie năucă, obligată de clasa politică să se lase violată pentru mărunțiș. Cu timpul, aceste făcături ale DIE și-au construit o imagine de oameni de succes care conduc companii de succes, care se scaldă în bani datorită inteligenței, curajului și flerului lor în afaceri. Numai că ei n-au fost niciodată de capul lor. Între ei și binefăcătorii lor din umbră a existat mereu o distribuție de dividende. Mascat sub fel de fel de paradisuri și acțiuni, parandărătul milionarilor DIE către protectorii din Servicii a funcționat nu numai ca un comision, ci și ca o poliță de asigurare. Iar abaterea de la cutumă e plătită scump, după cum arată cazul Adamescu, omorît în pușcărie la modul evident.
Dan Petrescu a fost întruchiparea discreției. El n-a urmat rețeta trufiei publice ca ceilalți, mai ales după ce, prin vînzarea Real către Auchan, a început să conducă clasamentul bogaților. Dan Petrescu a lipsit din topuri, a stat departe de publicitate, ba chiar juca în viața privată un teatru al modestiei. Umbla în mașini ieftine, în bărci sărăcăcioase, zbura la economic și pilota avioane private pentru săraci, ca și cum s-ar fi temut să reamintească cuiva că e miliardar. De aceea, organele judiciare și criminaliștii ar trebui să investigheze nu numai ipoteza accidentului aviatic în care au pierit Dan Petrescu și toți moștenitorii lui. Companiile și proprietățile sale, estimate la peste trei miliarde de euro, sînt acum în mîinile unor administratori, iar Dan Petrescu nu mai poate decide soarta banilor. Dacă omul n-o fi respectat clauza dividendelor? Dacă i s-a umblat la motor? Dacă misiunea lui a trebuit limitată la agonisire, urmînd ca de cheltuire să se ocupe altcineva?
Sigur, n-o să fie nici o anchetă românească, dar pînă și acest detaliu poate să spună ceva.