Tîrgu Jiu. Un teren uriaş, un cerc de iarbă ucigaş. Parcul în care se înalţă spre cer „Coloana Infinitului“ a lui Brâncuşi. Din stînga iese primejdia mai mereu: acolo e loc de parcare, acolo este un liceu al locului. De aceea, de acolo vin oameni, de aceea, de undeva de la umbra singurului pom mai bătrîn, iese ţanţoş un mic-mic poliţist local. Umbra „Coloanei Infinitului“ n-o prinde niciodată, în jurul ei este un cerc de iarbă larg-larg, cît umbra „Coloanei“, aşa că poliţistul şi „Coloana“ zac în soare. Şi straniu, ca într-un cadran de ceas, nu de puţine ori poliţistul e limba mică, cea adevărată, ce ne-arată orele, şi „Coloana“ este cea mare, ce ne-arată secundele.
Destin de soare, soartă de însorire. Cînd plouă sau ninge, George Nistor de la Poliţia Locală patrulează neînfricat în jurul „Coloanei“ sau se ascunde sub o umbrelă mică-mică, oricum Infinitul nu-i dă nici un semn de alianţă, de recunoştinţă. Arhitectul e de vină pentru distanţa, răceala aceasta dintre paznic şi capodopera lui Brâncuşi. După ce a gîndit cu ce maglavaisuri s-o ungă, a dispus un cerc concentric de iarbă ca nimeni să n-o atingă. Un cerc simbolic, spune poliţistul, or eu cred că este cercul de panică, cine atinge cercul, atinge „Coloana“. „Este perimetrul meu vizual. Trec săptămîni şi io nu văd «Coloana», fiindcă io văd cercul acesta de iarbă ce mă avertizează dacă este sau nu ceva în neregulă.“ Adevărul este: şi ce dacă tot ridici capul la Infinit, cu ce te alegi? Infinitul cu infinitul, noi cu supărările noastre, că uite, „ne-au tăiat salariile şi n-are, dom’le, de unde să ne dea înapoi. Şi dacă ne dă înapoi, ce credeţi, ajung?“ „Şi cum vă descurcaţi s-o păziţi pe a lu’ Infinitu’?“ „Mai o găină, mai un porc… Păi, trei suflete e puţin, doi copilaşi am.“ Şi tăcem. Io privesc Infinitul. Nu e, nene, aşa de mare pe cît credeam. Şi cuburile alea sau ce-or fi… unul e cît mine. Ba nu, parcă nu. Eu sînt cît unul şi un pic. Poliţistul însă cred că are dimensiunea ideală: e cît un cub din ăla de „Coloană“. Unu şaizeci şi ceva. Aşa cred. Vezi, dacă nu merg şi io lîngă Coloană? Altfel ar fi fost măsurătorile. „Dar ce vreţi, s-o scrijeliţi?“ „Nu, să văd cît de mic este Infinitul. Adică eu sînt cu două capete mai mare, nu cu un cap şi un sfert, cam aşa, faţă de păzitor, iar «Coloana» e cu patruzeci şi trei de capete mai mare ca mine. Nu-i mare lucru.“ Plec. Păzitorul îşi scoate carneţelul şi un creion şi scrijeleşte ceva. Ce-o fi scris al dracului oltean? De ce m-a scris în catastiful lui? Cum figurez acolo pentru eternitate?