Frică. Frică este ceea ce am simțit. Nu de la alegerile din noiembrie până în mai, ci în ultimele două săptămâni, dintre turul 1 și turul 2 de alegeri prezidențiale. Frică cum nu am simțit în toată viața mea. Și, adevărul fie spus, nu am fost cea mai ocolită de frică persoană din lume de-a lungul vieții mele. Dar despre asta vom vorbi, poate, altădată. Acum este despre frica recentă.
Simion are șanse reale de a ajunge președinte
Am fost locțiitor de președinte la secție de votare. Am văzut fiecare votant care a intrat și a ieșit din secție. Am numărat fiecare vot din urnă, după ce s-a închis secția de votare. Și, când am văzut că Simion a ieșit pe primul loc la turul 1, a început să-mi fie frică. A început.
Frica reală s-a declanșat când am văzut nu câți susținători, ci ce soi de susținători are. Sau ce mesaje aleg să arunce în lume. Câtă ură şi câtă violență. Gratuită, către oameni pe care nu-i cunosc cu adevărat şi nici nu o să-i cunoască niciodată, pentru că le vor da în cap, înainte.
Şi-atunci am început să tremur
Pentru că mi-am dat seama că, dacă ajunge un extremist la putere, viața mea cum o știam e gata.
Să fim serioși, România nu e cea mai liberală țară din lume, dar nici cea mai bananieră. Poți merge pe stradă, gay fiind, ținându-te de mână. Depinde în ce cartier/oraș. Dar poți. La fel, depinde de unde stai, nu-ți dărâmă nimeni ușa. Nu îți iei bătaie în funcție de cum alegi să te îmbraci sau să te manifești. Nu îți anulează nimeni contractul de chirie. Nu ai drepturi depline, dar nici nu riști să fii omorât pe stradă.
Dar. Și aici vine dar-ul. Cu un extremist la putere, all of that is gone. Nu pentru că-ți taie el, neapărat, drepturile. Ci pentru că cei care l-au votat, și care gândesc că ești un nimeni care poate fi, de exemplu, scuipat pe stradă fără să li se întâmple nimic, o să o facă. Pentru că – ghici ce? – n-o să li se întâmple nimic.
E ca și cum ai avea o clasă cu un diriginte golan. Dacă el e golan, golanii clasei nu vor păți nimic dacă șicanează tocilarii. Și a început să-mi fie frică.
Scenarii
Pentru unii poate părea normalitate, pentru alții – o abominație.
Îmi place să-mi aștept iubita la metrou, când vine de la muncă. S-o văd când apare, s-o urmăresc cu privirea, s-o iau în brațe și, dup-aia, să mergem, împreună, către casă. S-o țin de mână în timp ce mergem și-mi povestește sau îi povestesc dulci nimicuri, să ne oprim să ne uităm la un copac, să vorbim cu câte o pisică, să râdem de oameni sau, pur și simplu, să mergem. Să ajungem acasă, să aruncăm ziua de pe noi și să respirăm.
În scenariul în care un extremist ar fi ajuns la putere, toate astea ar fi fost doar o amintire. Nu pentru că nu ar mai fi fost iubita mea, ci pentru că ar fi trebuit să ne cenzurăm fiecare pas, fiecare mișcare.
Știu. Pentru voi, care probabil v-ați gândit să vă mutați din țară pentru că a crescut euro, pentru că vor crește dobânzile, pentru că nu vreți să învățați rusă, pentru că vreți frontiere fără frontiere, pentru că vreți libertatea presei ca formă de exprimare, pentru că vreți democrație – în care democrația înseamnă să nu se oprească lumina la 10 seara – ce spun eu e frivol. Că nu vă dă nimeni în cap.
Dar pentru mine, cetățean la fel de normal și de plătitor de taxe ca și voi, extremismul care ne amenința însemna cu totul altceva. Însemna că băieții ăia, care amenințau că-și iau țara înapoi, mă bat mai întâi pe mine. Și de-abia după aia ajungeau la voi, dacă mai puteau.
Să vă explic
Am fost, în noaptea de după alegeri, în mulțimea de la Hotel Cișmigiu. Energie, bucurie, extaz. Mulțime care se bucura civilizat că a ieșit Nicușor președinte.
Am luat-o pe jos, apoi, până la cel mai apropiat punct de unde puteam lua un Bolt. La Universitate, în centrul Bucureștiului, un băiat cu vreo doi saci de reciclabile care vâna, în continuare, după altele, îi înjura pe cei care se bucurau c-a ieșit Nicușor. Da’ nu că-i înjura, era cu de toate, de la morți, la futut, la boli, la ce le-ar face el, dacă ar avea puterea. Așteptam Bolt-ul și mi se ridica părul pe mine gândindu-mă la ce ar fi făcut el, dacă rezultatul ar fi fost altul. Și la ce ar fi făcut alții, care nu adună reciclabile, dacă rezultatul ar fi fost altul.
Ne-ar fi omorât. Și n-ar fi fost nicio lege sau legiuitor care să-l oprească. Pentru că ce valoare mai au legile într-un sistem autoritar?!
Și-acum să vorbim despre frică
Gândește-te la chestia de care ți-e cel mai frică. Poate fi de la orice: de la șerpi, la gândaci, de la boală, la pierdere, de la est, până la vest. Frica aia, care te face să paralizezi, numai cât te gândești la ea. Și-ți vin și frisoane, si tremuri, și nu mai poți respira.
Ei, gândește-te că asta am avut eu timp de două săptămâni, constant. Și-n ziua de alegeri, 16 ore, cu intensitate. Că eram în secția de votare.
Și, când am auzit exit poll-ul, m-a bușit plânsul. Nu pentru că i-am învins pe ăia care m-ar fi bătut. Ci pentru că o să poată – cine știe – să mă bată în continuare, dar nu o să-i aplaude dirigintele că m-au bătut. Și legea o să-i pedepsească. Pentru că legea și oamenii care o fac nu și-au pierdut reperele.
Cami