În calendarul latin, „idele“ erau zilele de la jumătatea unei luni calendaristice. Poate că expresia n-ar fi ajuns la urechile scenariştilor (trei la număr, incluzîndu-l pe George Clooney) dacă pe 15 martie 44 î.H., la „idele lui Marte“, n-ar fi fost asasinat Iulius Cezar, în Senatul Romei. Aluzia e, aşadar, cît se poate de transparentă, pe cît de explicită este traducerea în româneşte a titlului (Ziua trădărilor): e un film* ca un arc american peste timp, despre amorala scenă politică şi trădătorii care o populează dintotdeauna. Nu întîmplător, pe jurnalista de la New York Times (Marisa Tomei) o cheamă Ida.
Stephen Meyers (Ryan Gosling) e secretarul de presă al guvernatorului Mike Morris (George Clooney), angajat în alegerile preliminare care vor desemna candidatul la preşedinţie din partea democraţilor. Stephen pare doar inteligent, profesionist, realist şi ipocrit cît o cere discursul. Dar, odată ce se confruntă cu vulpile bătrîne din sistem (şefii de campanie ai celor doi candidaţi – Philip Seymour Hoffman şi Paul Giamatti), personajul capătă noi valenţe politice, mergînd de la trădarea benignă, din naivitate, pînă la şantajul profesionist, sub centură.
Guvernatorul pare genul acela de idealist liberal care joacă seducător (dar programatic) cartea sincerităţii, „spunînd lucrurilor pe nume“, anunţînd că vrea să dea America înapoi americanilor. Deci e tipul acela de „om nou“ politic („This is the one“, spune Stephen la minutul 9), pe care Obama a reuşit să-l transforme într-o caricatură alb-negru la o oră după cîştigarea alegerilor. Personajul împrumută de la JFK sex appeal-ul naţionalist (cu accente post-traumatice, 9/11) şi, asemeni lui Clinton, se compromite în compania unei stagiare cu moralitate flexibilă, contextuală. Din fericire, guvernatorul are ceva şi din republicanul Nixon sau, mă rog, dobîndeşte pe parcurs: stomacul tare şi rictusul resemnării.
Nu-i nimic nou în această desfăşurare de forţe şi, în general, în textul piesei de teatru a lui Beau Willimon, pe care se bazează scenariul. Nimic nou în subtext (politica e cam curvă; aşa, şi?), după cum tot ceea ce vedem în Piaţa Universităţii am mai văzut şi altădată, la o scară mult mai mare şi mai articulată. Dar filmul lui Clooney – remarcabil în două-trei scene de dialog – te prinde. Pentru că e bine făcut (în sensul meşteşugăresc al cuvîntului), bine jucat (mai ales cînd intră în scenă Hoffman şi Giamatti) şi funcţionează perfect ca thriller politic pentru protestatarii naivi, care cred că victoria e doar o chestiune de zile.
Dacă doriţi să recomand
1) FULL METAL JACKET / PLATOŞA DE METAL (SUA, 1987; regia: Stanley Kubrick). La MGM – vineri, 27 ianuarie, ora 23. Pentru că războiul din Vietnam n-a fost niciodată mai tragi-comic (cine zice Good Morning, Vietnam e poftit să iasă afară). Pentru că pe generic scrie Kubrick şi se cunoaşte. Pentru că merită să vezi o femeie-lunetist murind. La cratiţă, criminalo!
2) THE MAN WHO WAS NOT THERE / CONFESIUNEA UNUI ANONIM (SUA, 2001; regia: Joel Coen). La TVR 1 – sîmbătă, 28 ianuarie, ora 1,10. Ce poţi să faci c-un frizer dintr-un orăşel de provincie mai plicticos ca Tecuci şi un străin care vrea să facă bani investind într-o curăţătorie chimică? Dacă te cheamă Coen, orice.
3) A MIDSUMMER NIGHT’S SEX COMEDY / COMEDIA EROTICĂ A UNEI NOPŢI DE VARĂ (SUA, 1982; regia: Woody Allen). La Cinemax 2 – duminică, 29 ianuarie, ora 12,55. Înainte de masa de prînz sau chiar în timpul ei, filmul lui Woody Allen despre amorul aproape liber la vîrsta tuturor constrîngerilor pică perfect, ca o dezlegare la peşte în postul mare.