Cunosc senzația: vezi un afiș de film pe care scrie, mare de tot, "Te rog nu fi rece". Puțin mai jos, titlul: Iubitul meu e zombi*. Pare prea prost ca să nu fie bun! Te asigur că, de data asta, nu e cazul. Și, ca să te scutesc de niște bani cheltuiți anapoda și de sfidarea inutilă a rațiunii, îți povestesc imediat despre ce e vorba.
Lumea, așa cum o știa Sergiu Nicolaescu, s-a dus dracului în urma unei banale zombi-apocalipse. Supraviețuitorii s-au baricadat în spatele unui zid de neam prost, de unde întreprind, sporadic, raiduri destul de sinucigașe în căutare de provizii. În urma unei astfel de descinderi dramatice în teritoriul controlat de morții vii, Julie (Teresa Palmer), o blondă ștearsă, dar foarte inimoasă, e salvată de la moarte de un zombi damblagiu, romantic (are un vinil cu Guns N'Roses!), cu un aer de pămpălău sufletist, pe nume R. (Nicholas Hoult). Care, în urma unui imperativ gastric, îi păpase în prealabil creierul iubitului ei, Perry (Dave Franco). Eveniment în urma căruia – guess what? – bietul R. devine din ce în ce mai uman și mai îndrăgostit de Julie!
Zilele trec, iar nemorții încep să comunice între ei, să-și amintească chestii și – prays the Lord! – să simtă cum le bate din nou inima-n piept! Devine clar că aparent imposibila poveste de amor dintre Julie și R. e, de fapt, un preambul al poveștii de dragoste dintre zombi și umanitatea din ei. Finalmente, toate aceste sentimente degenerează într-o încleștare ridicol de epică, pe viață și pe moarte, pe modelul humans + zombies vs. skeletons (aceștia din urmă fiind un fel de zombilici veterani, mumificați și, deci, irecuperabili din punct de vedere sentimental). Nu vă spun cum se termină. Am de gînd s-o fac puțin mai tîrziu.
Teoretic, un astfel de subiect rece avea șansa să se îndrepte într-una dintre cele două direcții corecte: a) horror-ul de gen, cinstit și bătrînesc, în dulcea tradiție inaugurată de Romero; și b) comedia neagră cu zombi din stirpea clasicelor (deja) Shaun of the Dead și Zombieland. Practic, producătorii și-au propus de la-nceput să umple forțat o nișă paralelă cu obsesia isterică a adolescenților americani pentru neo-vampirii de mare succes ai zilelor noastre. A rezultat, așadar, o comedie romantică cu zombi. Foarte puțin comedie, dar extrem de romantică și vag horror. Melanjul e perfect falimentar, întrucît, sexualmente vorbind, trebuie să fii un adolescent extrem de deranjat ca să iei în serios un zombi. Vestea proastă e că toată retorica erotică pleacă de la premisa că dragostea poate readuce la viață (viață la propriu) o tîrlă de zombi care deunăzi erau în stare să te halească cu fulgi cu tot. Dacă nu ți se pare nimic stupid, înseamnă că ești genul care a plîns cînd s-a terminat Twilight Saga.
Vestea și mai proastă e că mărețul edificiu romantic, bruma de comedie și filmul în sine se năruie complet în momentul în care Julie îi spune unei prietene: "Cadavru e un nume stupid pe care noi l-am inventat pentru o stare pe care n-o înțelegem". Iar aproape tot ce urmează ilustrează grosier și perfect ideologic una dintre cele mai persistente și vomitive teme hollywoodiene contemporane: ceea ce este diferit trebuie acceptat și descifrat, fără prejudecăți. Apoi integrat, după toate standardele politic corecte ale culturii americane.
Imaginați-vă că-n locul acestor zombilăi cu suflet mare sînt vampirii din True Blood (different species, same ideological shit). Sau negrii Americii. Hispanicii. Homosexualii. Scientologii. Republicanii, pînă la un punct. Ei bine, mesajul colateral e că zidurile dintre noi și ei (practic, dintre ei și ei) trebuie demolate, frățicule, o dată pentru totdeauna! E ceea ce se-ntîmplă, la propriu, în ultimul cadru din Iubitul meu e zombi. Mă așteptam să-l surprind pe R. reeditînd celebrissima mărturisire a lui JFK, datată 26 iunie 1963, Ich bin ein Berliner. Dar scenariștii au considerat că ar fi, totuși, prea mult.
Din fericire, din acest film explicit ca un manual de supraviețuire în America se desprind și alte cîteva învățături esențiale. De pildă, e bine de știut că atunci cînd va veni zombi-apocalipsa, omenirea va fi fabricat deja medicamente cu termen de garanție mai mare de opt ani. Că muzica lui Bruce Springsteen te scoală realmente din morți. Și că dacă mănînci creierul unui om îi furi acestuia amintirile. Personal, am încercat c-un porc. Sincer, n-a funcționat.
* Warm Bodies în original. SUA, 2013. Regia: Jonathan Levine. Cu: Nicholas Hoult, Teresa Palmer.