1. Părinții trebuie să cumpere uniforme pentru că învățămîntul de stat este gratuit și obligatoriu. Dar asta nu înseamnă că e greșit să susțineți ideea cu exemple de școli private de elită care au uniforme. Nu, asta nu vă face ridicol. În definitiv, nu este mare diferență între Eton College și Şcoala Gimnazială Nr. 1 Lehliu-Gară.
„Păi, dacă învățămîntul e gratuit, atunci să ne cumpere statul uniforme!“ Ha, șah-mat, statule! Ce fraier ești! Acum va trebui să risipești bani publici pe achiziția de uniforme. Dar cîți bani? Dacă vrei uniforme de calitate, trebuie să fie scumpe. Dacă vrei ieftine, vor fi proaste și urîte. Probabil se va merge pe calea de mijloc, proaste și scumpe. De la firme de casă, că încurajăm economia locală. Și salvăm învățămîntul.
2. Uniforma descurajează bullying-ul.
În prima zi – în primul ceas al uniformei obligatorii universale – veți auzi acest dialog în curtea școlii:
– Salut, amic de bani gata ca și mine, îl vezi pe săracul ăla cu teniși ieftini de Temu? Hai să facem mișto de el și să-i spargem fața.
– Nu se poate, prieten cu părinți foarte influenți și nesimțiți.
– Dar de ce? Ieri a fost perfect acceptabil să aruncăm în el cu resturi de icre negre.
– Da, dar ieri venise în haine normale de sărac. AZI POARTĂ UNIFORMĂ LA FEL CA NOI!
– Așa e, că n-am fost amîndoi săptămîna trecută să ne facem uniforme speciale la croitor de fițe. Știi, atunci cînd nu ne-am luat nici Nike noi cu pernă de aer de la mall.
3. Uniforma obligatorie nu înseamnă că ne întoarcem pe vremea lui Ceaușescu.
Nici serviciile secrete nu controlează statul din ce în ce mai bine, nici sistemul represiv nu e din ce în ce mai puternic, nici candidații la președinție nu aspiră mai aproape intelectual de un cizmar cu patru clase. Munciți ca să plătiți pensiile speciale ale altora pînă nu vă omoară dronele rusești pentru care n-avem legislație să le doborîm, totul e pentru binele vostru.
4. Uniforma vindecă de deochi, scoate argintul viu din om, dezleagă cununiile, ridică blestemele, ferește de magia neagră, apară de curent și lista poate continua, pentru că la o rată de 70% de analfabeți funcțional, poți să pui literalmente orice, ăia oricum nu vor pricepe ce citesc
5. Uniforma nu e doar o ocazie frumoasă de irosit bani publici, dar și un mod elegant de-a ocoli discuții neesențiale despre: materia multă și inutilă, numărul prea mare de discipline, numărul prea mare de ore, metodele învechite de predare, cum rezolvăm în mod realist problema elevilor dobitoci, cum rezolvăm la fel de realist problema profesorilor dobitoci, cum oprim evaluările internaționale să se ducă-n PISA mă-sii și cum punem botniță la puță tuturor bulailor și pielenilor care otrăvesc sistemul de Educație.
6. Amînă pînă după alegerile prezidențiale dramatica dezbatere „După utila vacanță de schi, trebuie să adăugăm necesara vacanță de covrigi sau imperioasa permisie de izmene?“.
7.Dă ocazia unui om cu judecată să spună dramatic: „Dintre toate non-problemele irelevante ale Educației, asta e cea mai irelevantă non-problemă“.
