Actul I
a fost o scrisoare venită de la ANAF. „Bună ziua, ne scuzați că vă deranjăm, am primit de la dumneavoastră Declarația 200 cu impozitul calculat la centimă, așa că ne-am apucat noi să reclalculăm și ne-a ieșit că, de fapt, ne datorați un rest de impozit. Da, știm și noi că deja ne-ați spus asta în declarație, doar că nouă ne-a ieșit puțin cam dublu față de ce ne-ați declarat.
Prin urmare, vă rugăm să plătiți cît mai repede, stimate contribuabil, că dacă nu îți punem poprire pe conturi, băi, săracule!”
E drept, textul nu era chiar așa. Era tipica înlănțuire de cifre, fără inimă, fără suflet și, mai ales, așa cum am realizat imediat după primele calcule sumare, fără nici cea mai mică urmă de logică.
Mă mai uit o dată: venitul declarat era cel corect, din declarație, numele meu era trecut corect, impozitul era iar incorect. Am refăcut calculele. Mda, e bine. E bine la mine, că pe scrisoarea ANAF-ului rămînea tot dublu, în ciuda cifrelor și a legii care le guvernează.
Mă uit iar pe lege. Sun contabili. Sap. Întreb. Înjur. Răspunsul e mereu și mereu același: „Din venitul brut B se scade un forfetar de 20% F și, din rezultat, se calculează procentajele pentru contribuțiile sociale CS. Apoi, revenim la brut, scădem din el forfetarul și contribuțiile sociale și rezultatul va fi impozitat cu 16%, conform legii”.
Și atunci, de unde a ieșit aici un impozit dublu? Deja eram ferm convins că ANAF a abandonat plictisit abacul, bețișoarele colorate sau ce naiba folosește instituția pentru calculat impzite și acum tot biroul de calcul se adună în jurul unui joben în care au arucat bilețele cu cifre la nimereală. Sau, varianta mai simplă, se întreabă unul pe altul în birou: „Băi, zi și tu cînd te-ai născut. 5 noiembrie ‘72? Perfect, hai că am mai rezolvat un impozit pe ziua de azi”.
În final, am găsit o formulă prin care, într-adevăr, ieșea un impozit dublu. Formula n-avea nici o treabă cu realitatea fiscală, dar cum fusese deja folosită într-un act oficial, era timpul să merg spre ANAF și să înceapă
Actul II
Cortina se ridică deasupra ghișeului și funcționara e chiar amabilă.
– Bună ziua, am venit să depun o contestație. Impozitul meu a fost calculat greșit.
– Sigur. Dar n-ați vrea mai bine să rezolvați direct? Sînteți deja aici… Uitați, mergeți în biroul 2.
Mă duc. Bat. Intru. Reiau povestea. Explic eroarea. Amabilitatea rezistă. Ba chiar simt și un tremur de milă în privire.
– Știți, ăsta nu e cazul meu… Trebuie să mergeți la etaj, să vorbiți direct cu persoana care s-a ocupat.
Ăsta e întotdeauna semn prost.
Hai la etaj. Iar bună ziua, iar amabilități, iar explic. B-F=R1, și din R1 calculăm CS. B-F-CS=R2 și din ăla calculăm impozitul pe venit.
S-a tăiat firul. Am stîrnit fiara. Vocea calmă de acum un minut ciupește corzile preisteriei. Parcă aș fi în fața unei profesoare îmbătrînite în geografie căreia tocmai i-am explicat că lecțiile despre industria românească sînt stupide și inutile.
– Să știți că nu e așa. Forfetaru’ nu îl scădeți dumneavoastră, pe ăla vi-l dăm noi!
Na c-am ajuns și iobag pe moșia ANAF-ului.
– Deci forfetarul nu se scade conform legii, trebuie să mi-l dați dumneavoastră? Pot să vă dau și eu ceva?
Sărmana formulă de mai sus e făcută harcea-parcea. Sîntem în impas. Vine o colegă s-o ajute.
– Stai, tu, că nu e așa, la drepturi de autor se calculează altfel.
Și a doua nimerește cu formula-n gard. Deci vine a treia.
Deja mă simt ca ridichea uriașă și aștept să vină bunelu’ și buna și nepoata și cățelu’ și pisica și șoricelu’ ca s-o scoată la capăt.
Biata formulă a fost măcelărită în toate modurile posibile, numai aia corectă n-a apărut. Pe bune, care sînt șansele? Se dă test de creativitate la angajarea la ANAF?
În fine, deja m-am plictisit. Singura soluție ar fi să merg la un xerox, să printez legea mare cu font de 200, să vin cu ea din nou, să fac un curs de citire cu toate trei și, în final, să ajung la același rezultat. Pentru că, judecînd după figurile încleștate în certitudine, n-am nici o șansă.
Ajungem în final la soluția de compromis: ele calculeaza tot prost, dar mult mai aproape de valoarea reală. Și mai au și o veste bună:
– Știți, mai trebuie să primiți niște bani înapoi de la impozitele din trecut.
Da, știu, nu e primul an în care calculați cum vorbește Vanghelie.
Actul III
s-a consumat la Trezorerie, pentru că ANAF nu încasează pe loc, deși aveam un chef nebun să-i dau să încaseze.
Două ghișee deschise. Unul cu coadă mică, unul cu coadă mare. Cum nicăieri nu scria ce și cum, deduc că amîndouă fac orice vrea clientul să plătească, deci stau la coada mică.
– Bună ziua, vreau să plătesc.
– Nu aici, alături!
Stau alături. Dau bună ziua, dau foaia, tipa de la ghișeu ia foaia și, fiți atenți, că sigur nu pricepeți, DĂ FOAIA PRIN PERETE TIPEI DE LA GHIȘEUL UNDE AM STAT MAI DEVREME. Și îmi explică să merg alături să plătesc.
Și am mers.
Și am plătit.
Și am plecat fericit că, deși mi-am pierdut vremea și banii, măcar eu și ANAF sîntem pe 0.
Epilogul
mi-a venit prin poștă. Trimis fix pe data în care am fost la ANAF. Și în care mi se spune clar: „Știți, avem să vă dăm niște bani înapoi!”.