Săptămîna asta m-am văzut nevoit să trimit o scrisoare. Ca pe vremuri. Cînd am ajuns la poştă, m-am desprins un pic din coada la care stăteam ca să văd ce fel de plicuri au acolo.
Poştăriţa mă întreabă lătrînd: Ce doriţi? – Nişte plicuri, zic eu neluîndu-mi ochii de pe rafturile din spatele ei – Staţi la coadă şi vedem apoi dacă avem, îmi zice ea cu sictir. Eu rămîn perplex: Păi, sînteţi la poştă! – Şi ce dacă?, latră ea şi mai tare – Ar cam trebui să aveţi… îi răspund eu pe jumate muiat. N-avem decît plicuri poştale, o întoarce ea. Perfect, păi de-ălea am şi nevoie. Şi n-am mai schimbat nici un cuvînt apoi.