Fata în casă a domnului Brătianu îi pregătise cafeaua, dar nu îndrăznea să i-o aducă. Îl auzea plimbîndu-se prin birou, cu pași apăsați, semn că-și începuse supărat dimineața. Maricica îi fusese recomandată domnului Brătianu pentru discreția și promptitudinea ei. Premierul o alesese însă pe ea fiindcă știa să prepare cafeaua dimineții, tare și cu puțin zahăr, dar în special pentru că știa să-i spună ce se mai întîmpla prin Iași, fără să se lungească la vorbă.
În dimineața aceea, Maricica n-avea noutăți demne de luat în seamă. Schimbase de cu seară penița de la tocul domnului Brătianu, care uneori scria atît de apăsat încît cei doi dinți ai peniței se depărtau fără să se mai întoarcă unul lîngă celălalt. Cînd intra dimineața cu cafeaua la el în birou și n-avea ce noutăți să-i spună, domnul Brătianu se uita chiorîș la ea și îi zicea că nu-i preparase bine cafeaua. Iar în zilele în care apucatul boier de la București trepăda prin biroul lui, Maricica știa că ea avea să fie prima pe care domnul Brătianu avea să-și verse dracii. Așa că întîrzia cu cafeaua pînă cînd el o chema cu clopoțelui lui de pe birou, semn că își aprinsese țigara și că îi lipsea băutura aceea neagră cu care își începea ziua.
Cînd ea intra în birou cu tava pe care purta ceașca în care cafeaua trebuia să fie turnată pînă sus, dar să nu se verse, bărbosul domn Brătianu n-o mai aștepta să-i pună cafeaua pe birou, ci o lua de pe tavă și sorbea o înghițitură, chiar dacă era fierbinte, în timp ce în cealaltă mînă își ținea țigara pe jumătate fumată. Apoi, ministrul se așeza pe scaunul său din spatele biroului și o întreba ce mai era nou prin oraș.
Maricicăi nu-i era frică de el, dar nici nu se simțea tocmai bine cînd domnul Brătianu o lua la întrebări. Căci și boierul din Iași care i-o recomandase domnului venit de la București o întreba ce vorbea domnul Brătianu cu musafirii lui. La cei 19 ani ai ei, Maricica învățase cu ce se mănîncă lumea și cît din această pîine a lumii poate mînca și ea, ca fată în casă. Așa că și-a dat seama că nu putea povesti din casa domnului Brătianu, chiar dacă boierul care o trimisese la el îi promisese bani frumoși pentru asta. E drept că prin Iași erau afișe amenințătoare despre trădarea de țară. Dar ce trădare ar fi fost dacă ea ar fi plimbat vorbele din casa unde se stabilise Brătianu în casa boierului ei? Maricica socotea însă că ceea ce vorbea domnul Brătianu la el în casă, acolo trebuia să rămînă.
În dimineața aceea, cînd domnul Brătianu se agita prin birou, a venit în vizită la el franțuzul cel burtos, în uniformă cu fireturi, care nu știa nici boabă pe românește. Îl chema Bertlo, era general și se mai întîlnise aici, în secret, noaptea, cu domnul Brătianu și cu cîțiva generali români. Puseseră lumea la cale. Iar acum, generalul venise să se întîlnească numai cu domnul Brătianu, la lumina zilei. Maricica a fugit în bucătărie să pună de cafea și a căutat în cămară și o sticlă de șampanie, s-o aibă pregătită.
Cînd o luase de fată în casă, domnul Brătianu îi spusese că tot ce auzea aici trebuia să uite. În afară de ordinele lui personale. Așa că Maricica nu l-a dat de gol, chiar dacă boierul ei de la Iași o aștepta cu bani grămadă, să-i spună ce auzise la Brătianu în casă. Îl ducea cu vorba, că mai nimic și te miri ce, pînă cînd boierul ei de la Iași i-a zis domnului Brătianu că ea îi scotea vorbe prin tîrg. În ziua acea, domnul premier n-a mai chemat-o cu clopoțelui din birou, ci a venit în bucătărie s-o întrebe ce mai face, Maricica, oricît era ea de fată în casă, i-a răspuns că își vedea de treaba pentru care fusese angajată. Domnul Brătianu nu i-a mai pus altă întrebare. Iar din ziua aceea a ținut-o pe Maricica drept una dintre apropiatele lui.
Dar în dimineața aceea, Maricica încă nu devenise fata în casă apropiată de domnul Brătianu. Era doar cea care-i aducea cafeaua dimineața și prînzul și cina după aceea. Cînd însă ea a fugit să-l primească în casă pe generalul Berthelot și i-a făcut tăcută, dar zîmbitoare, o reverență de bun venit franțuzului, atunci domnul Brătianu a ajuns la concluzia că Maricica va fi o fată care îl va însoți, orice s-ar întîmpla. Pe atunci, la Iași nu se știa dacă nemții nu vor sparge frontul de la Mărășești, de unde ar fi putut imediat ajunge și în orașul refugiului Regelui. Iar în întîlnirea lui Brătianu cu generalul francez tocmai despre asta era vorba. Adică ce s-ar fi întîmplat dacă rezistența de la Mărășești ar fi căzut. Cu cîtă franceză învățase din conversațiile domnului Brătianu cu ofițerii misiunii franceze, Maricica și-a dat seama că la Mărășești va fi o luptă ca nici o alta. Le-a adus celor doi prînzul, apoi și o gustare, pe la ora cinci, iar pe la ora șase seara, domnul Brătianu i-a spus să aducă și o sticlă de șampanie.
(Toate personajele neatestate istoric ale acestui serial au fost persoane reale, a căror viață și moarte pot fi dovedite prin actele lor de botez și prin certificatele de deces care au rămas de pe urma lor. Schimbările de nume, din motive care țin de voința autorului, vor fi dezvăluite la sfîrșitul întîmplărilor prin care au trecut, între anii 1900 și 1920.)
Proiect susținut de Primăria Municipiului București prin AMPT
