Autorul Orbitorului e dezamăgit de omul Băsesescu, şi ar lăsa repetent Guvernul Boc care i-a redus veniturile la jumătate.
Rep: Mircea, chiar vrei să pleci definitiv din ţară, cum spui în Zen?
Cărtărescu: Cristi, nici măcar într-un jurnal Nică nu e Ion Creangă. N-o spun pentru tine, ci pentru cîţiva care nu par s-o fi aflat încă. Dacă am scris acolo într-o zi ”mă doare măseaua”, nu e fiindcă m-a durut (de multe ori m-a durut şi n-am scris nimic), ci fiindcă am simţit în text lipsa unei fraze de genul ”mă doare măseaua”. Dar să lăsăm jurnalul şi să vedem cum e cu plecatul din ţară. Kipling scria o dată despre un motan ”pentru care toate locurile sunt la fel”. Ar fi putut să se refere la mine. Mi-e total indiferent unde trăiesc dacă pot trăi, pur şi simplu. Unde ”a trăi” înseamnă să am familia cu mine şi să pot câştiga bani. Pentru că mofturi ca scrisul se rezolvă doar cu o hârtie şi un creion.
Rep: Cît e, pentru tine, preţul succesului în România?
Cărtărescu: ”Succes în România” e un oximoron de-alea de care găsea Ion Rotaru în ”Istoria Ieroglifică”: nevastă-fecioară, fecioară-nevastă… Ce naiba succes să ai în România? Aici succesul maxim e supravieţuirea, ca în vremea când trăiam în peşteri. Da, încă mai trăiesc, pe când anul ăsta s-au dus o grămadă de autori. Dacă ăsta e un succes, sunt un autor de succes în România.
Rep: Dar în străinătate?
Cărtărescu: Ei, acolo se schimbă calimera… Am în străinătate un succes monstru. Dac-ar şi afla lumea despre mine aş spune că nu-mi mai doresc nimic. Şi, ca să punem definitiv capăt poveştii ăsteia urât mirositoare a succesului, să-l cităm pe bunul şi bătrânul nostru Eminescu, care-a tranşat definitiv discuţia: ”Nu spera când vezi mişeii la izbândă făcând punte,/ Te-or întrece nătărăii de ai fi cu stea în frunte.” Asta-i valabil şi-n străinătate, dar mai cu seamă pe plaiurile noastre mioritice, unde nătărăul dacă nu-i şi mişel, nu e nătărău destul.
Rep: Pari dezamăgit de preşedintele Băsescu.
Cărtărescu: Da, sunt dezamăgit de el ca om. Andrei Pleşu, care a trăit o vreme lângă el, şi-a dat seama mai repede de caracterul lui decât mine, care l-am văzut o dată. Însă nu caracterul l-a împiedicat să-şi pună programul în aplicare. S-au mai văzut buni şefi de stat cu mari defecte de caracter. Băsescu a fost înfrânt de ”vechile structuri” ca şi Emil Constantinescu, după o rezistenţă mult mai îndelungată însă. Amândoi au dorit reformarea statului şi n-au fost lăsaţi s-o facă. Zgârie puţin la suprafaţa unui mare oponent al lui Băsescu şi vei da de un fost securist. Aceasta este realitatea.
Rep: Ce notă ai da guvernului Boc?
Cărtărescu: Guvernul Boc mi-a redus veniturile la jumătate. Asta am câştigat fiind ”omul lui Băsescu şi al PDL-ului”, cum spun imbecilii de toate culorile. Dă-mi voie să nu văd mai departe de lungul nasului şi să spun că pentru politica de biruri neruşinate impuse populaţiei, pentru faptul că după 2-3 ani de speranţă suntem din nou ultimii oameni, guvernul Boc merită nota patru cu felicitări. Poate că din perspectiva istoriei lucrurile se vor vedea eroic, dar numai dacă mai rezistăm pân-acolo. Căci e greu la deal cu boii mici.
Rep: Profesorii s-au plîns după Bacalaureat că liceenii nu mai pun mîna pe carte. Chiar aşa să fie?
Cărtărescu: Dar noi mai punem? Hai să fim serioşi, Cristi, tu mai citeşti ca în facultate sau ca acum zece ani? Civilizaţia cărţii, cu tabieturile şi reflexele ei, cu etica ei, chiar şi religia ei, e acum crepusculară. Pagina scrisă nu le mai e familiară oamenilor care stau toată ziua în faţa ecranelor: de computer, de mobil, de GPS… ‚ şansa cărţii a început să se lege tot de lumea ecranelor. Măcar din snobism, şi tot îşi vor pune puştii ”Război şi pace” pe iPad, măcar aşa sper, pentru ca Pierre Bezuhov să nu ni se şteargă din memorie ca şi când nici n-ar fi fost…
Rep: Acum cîteva luni ai intrat în conflict deschis cu cîţiva critici literari. Ostilităţile continuă?
Cărtărescu: Nu sunt în conflict cu nici un critic. Există o ”relaţie” între mine şi doi-trei Zoili, dar ar fi ciudat să o numim conflict. Nu boxăm la aceeaşi categorie. De câte ori public o carte, tipii ăştia îmi trag câte-o pereche de palme de-mi rup pantalonii-n genunchi.
Rep: După Orbitor, scrii la două romane simultan. Nu se ceartă unul cu celălalt?
Cărtărescu: Amândouă se ceartă cu mine, în primul rând. Le pipăi prin osul ţestei, ca o gravidă cerebrală, câte-o mânuţă, câte-un genunchi… Vor fi gemenii cei mai neasemănători din lume, străini la vorbă şi la port.
Rep: Premiul Nobel?
Cărtărescu: Da, ce-i cu el?