E bine că politicianul român visează mare. PNDL, „Anghel Saligny“, PNRR, podul de la Brăila… mare, să fie mare. Ceva frumos, mare, să se vadă de departe. Plus că unde e mult e mult și de furat.
La fel procedează și în cazul tragediilor. Controale la toate stațiile GPL din țară, testăm toți elevii la școală împotriva drogurilor, de mâine toate instituțiile să vină cu părinții la Guvern. Ceva mare, ceva să ia ochii – o altfel de explozie, practic. De preocupare, de competență, de hărnicie.
Se simte de la o poștă în atitudinea statului cuvântul „drogații“. Disprețul, scârba față de cei „greșiți“. De aici și încercarea asta de a-i demasca practic. Statul nu are un plan prin care să lupte împotriva dependenței – el vrea să-i prindă pe drogați. Să-i dea pe mâna părinților, să le bage părinții mințile în cap, că o bătaie nu a omorât pe nimeni, din contra.
E halucinant să vezi cum, practic, fiecare tragedie vine să mutileze, pe lângă destinele unor familii, și chipul oricum schimonosit al statului nostru. Cu fiecare nouă tragedie, statul se afundă în decizii și acțiuni tot mai absurde. Tot ce ne salvează cât de cât este că, în final, mai nimic din tot ce se pune la cale nu se întâmplă în realitate.