Caută în Cațavencii.ro

Te interesează un subiect anume? Scrie termenul căutat şi apasă Enter.

[Închide sau apasă ESC]

Ceva mare și frumos

Zoom Ceva mare și frumos

E bine că politicianul român visează mare. PNDL, „Anghel Saligny“, PNRR, podul de la Brăila… mare, să fie mare. Ceva frumos, mare, să se vadă de departe. Plus că unde e mult e mult și de furat.

La fel procedează și în cazul tragediilor. Controale la toate stațiile GPL din țară, testăm toți elevii la școală împotriva drogurilor, de mâine toate instituțiile să vină cu părinții la Guvern. Ceva mare, ceva să ia ochii – o altfel de explozie, practic. De preocupare, de competență, de hărnicie.

Se simte de la o poștă în atitudinea statului cuvântul „drogații“. Disprețul, scârba față de cei „greșiți“. De aici și încercarea asta de a-i demasca practic. Statul nu are un plan prin care să lupte împotriva dependenței – el vrea să-i prindă pe drogați. Să-i dea pe mâna părinților, să le bage părinții mințile în cap, că o bătaie nu a omorât pe nimeni, din contra.

E halucinant să vezi cum, practic, fiecare tragedie vine să mutileze, pe lângă destinele unor familii, și chipul oricum schimonosit al statului nostru. Cu fiecare nouă tragedie, statul se afundă în decizii și acțiuni tot mai absurde. Tot ce ne salvează cât de cât este că, în final, mai nimic din tot ce se pune la cale nu se întâmplă în realitate.

Citeşte mai multe despre:

2 comentarii

  1. #1

    Singura măsură la care statul român se gândește e să trateze drogații.
    Ar fi infinit mai sigur de stârpit boala dacă ar impușca cel puțin 200 de traficanți de droguri, așa direct, când e somat să se tragă direct. Că traficanții sunt arhicunoscuți…

  2. #2

    O problema e si ca cetatenii se multumesc cu masurile bombastice, de ochii lumii. Cand se mai calmeaza apele, cand mai uita lumea si tragedia devine nota de subsol, cetatenii se retrag in taberele lor si totul se reia de la zero. ”Votez USR pentru ca Ponta i-a omorat pe-aia la Colectiv si PSD e plin de corupti” – ”Votez PSD pentru ca USR e plin de drogati si bizari”.

    De fapt, cand tragi linie, dupa Colectiv nu s-a schimbat nimic. Dupa seria aia de cutremure de acum cativa ani, la fel, nimic. Indiferent de partid, toti au dat din gura, au facut controale bombastice, apoi au lasat-o jos. Iar votantii lor s-au multumit sa se bata ca galeriile dupa meci, dar nu s-a dus unul sa-si traga echipa de maneca sa-i intrebe ”ba, tu de ce n-ai jucat?”.

    Sa ne pregatim sufleteste macar ca si dupa azile, spitale, 2 mai si Crevedia sa nu se schimbe nimic in continuare.

Adaugă un comentariu

Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii! Adresa de email nu va fi publicată.
Comentariile care conțin injurii, un limbaj licențios, instigare la încălcarea legii, la violență sau ură vor fi șterse. Îi încurajăm pe cititori să ne raporteze orice abuz vor sesiza in comentariile postate pe Catavencii.

Editoriale
  • Perinitza

    16 iulie 2024

    Îmi pun urechea la pămînt. Simt vina: aud cum se scumpește motorina. Un domn mi-așază, în genunchi, batista. Îmi vine să îl strig pe Burebista, că perinița el a inventat-o […]

  • Coaliția Nicu și Roboțel

    15 iulie 2024

    O nouă dihanie politică își ascute ghearele, gata să înșface România de beregată: tandemul Ciucă-Iohannis. Fioros prin ambiție, comic prin aerul de desen animat. Iohannis l-a luat pe Ciucă la […]

  • O, torna, torna, fratre

    9 iulie 2024

    O, torna, torna, fratre, întoarce-te din moarte, că maica o să-ți simtă-adierea de departe și-n frigul bănuielii o să-și sfîșie șalul, văzîndu-mă călare și-n locul tău doar calul. O, torna, […]

  • Pe culmile nerușinării

    8 iulie 2024

    Nici de data asta, la fel ca în multe alte dăți, nu vor fi dezbateri. N-au fost la prezidențialele trecute, n-au fost la europarlamentare, n-au fost la locale, la Primăria […]

  • În Bucovina nu mai cîntă cucu’

    2 iulie 2024

    Rusia-i moartă-n filmele rusești din care au zburat pe veci cocorii. În gara pentru doi nu mai găsești șine de zahăr candel, iluzorii. Că-n Marea de Azov două hamsii au […]

  • Temutul trib al vînătorilor-culegători

    1 iulie 2024

    Echipa de hăitași organizată de Florian Coldea acționează în codru, în zona furtului de la stat. Vînează infractori bogați, mulți dintre ei îmbogățiți ca urmare a relațiilor cu SRI. Ani […]

bijuterii argint