– Să vezi ce-am pățit, începu amicul să-și verse năduful asemeni unui vin bun într-o halbă de cristal de Murano. Am avut week-end-ul trecut aniversare. Dă telefoane, invită lumea, fă rezervare, stabilește meniul, în fine, alergătură. Masa rezervată în dreapta terasei, fix la ora 2. Și, cum e București și lumea întîrzie, am convenit cu ospătarul să aducă mîncarea la două jumătate. Decent, nu?
– Fără discuție. Și, ce-ai pățit, au venit toți cetățenii la două fără un sfert și au început să urle de foame?
– Nu, au venit normal. Care pe la două și ceva, care pe la trei… În fine, ei au venit. Mîncarea nu. S-a făcut trei, m-am dus după ospătar. „Maestre, mîncăm servețelele și paiele din pahare.” „Da”, zice, „bucătăria aglomerată, asta e, au oamenii aniversări azi. Dar nu e nimic, vine repede. În cinsprezece minute!” Am zis, hai, la asemenea dicție, sigur e precis. După altă jumătate de oră, sfertul de oră devenise zece minute. Pe la patru era „imediat”. Știi cît durează „imediat”? Jumătate de oră. Da, am comandat cu două zile în avans și am primit mîncarea cu doar două ore mai tîrziu. Sînt ferm convins că oamenii care veneau, se așezau la masă, comandau și mîncau sub ochii noștri lihniți își lăsaseră plasa la rînd la bucătărie de luna trecută.
– În fine, ai mîncat.
– Și am cerut nota. După care am cerut explicații. „De ce whiskey-ul e mai scump pe notă și mai ieftin în meniu? E taxă de autostradă între bar și terasă?” „Nu, dar v-am pus din ăla mai scump. E mai bun, vă spun eu.” „De ce avem atîta pîine pe notă, cînd noi te-am rugat insistent să nu aduci, că n-avem loc de ea pe masă?” „Sînteți sigur? Eu știam că v-am adus. Și deja am bătut pe casă, știți…” N-aveam chef să-mi stric ziua. „Bine, adu POS-ul să plătim.” „Știți, la noi tradiția e de 10%,” mi-a susurat chelnerul conspirativ. „Da’ asta n-o putem bate pe casă.” I-am făcut și eu din ochi, la fel de conspirativ. Am plătit, mi-a adus omul bonul înapoi, să nu uit cumva de șpagă…
-Și cît i-ai lăsat?
– Păi, să vedem. 10% era vreo 200, deci i-am lăsat 10 lei. Pe care mi i-a adus înapoi plin de indignare.
– Și ce-ai făcut?
– Am plătit taxiul cu ei.