Pe 10 noiembrie 1916, locotenent-colonelul Cleante Davidoglu călărește la pas în fruntea Regimentului 4 Roșiori. Poartă nume de turc, dar inima și uniforma aparțin armatei române. E opt dimineața. Gloria și moartea își ascund intențiile în ceața rece a Olteniei. În mai puțin de o oră, o sută de cavaleriști în galop vor fi secerați de mitralierele germane. Eroica șarjă de la Robănești e pe cale să înceapă.
Cleante Davidoglu s-a născut în 1871 la Bîrlad. Tatăl său a fost medic, iar fratele său, celebrul matematician Anton Davidoglu. Bunicul lui Cleante a fost salepgiu, străbunicul – spahiu în oastea sultanului, iar stră-străbunicul – ienicer din zona Neamțului. Știința și milităria se regăsesc în amestecul care definește caracterul colonelului Davidoglu, la fel cum originile turcă și moldovenească i se contopesc în ceea ce s-ar putea numi patriotism balcanic.
Pe 10 noiembrie 1916, Cleante Davidoglu ia parte la luptele de la Robănești și doar hazardul îl ferește de cumplita șarjă asupra mitralierelor germane. Locotenentul Mora, cel care e trimis de comandament să ordone unui escadron atacul deschis, la galop, se rătăcește în ceață și, în loc să dea peste Regimentul 4, dă peste Regimentul 9. Căpitanul Alexandru Filitti se oferă voluntar și, în fruntea escadronului 3 din Regimentul 9 Roșiori, intră în istorie. Lupta de front, cu escadroanele descălecate, pe care o duce în paralel Davidoglu, deși mai eficientă, nu are parte de legenda șarjei sinucigașe. Cele două regimente de cavalerie au pierderi mari, dar retragerea armatei române e salvată.
Davidoglu mai cunoscuse dezavantajul luptei la limita gloriei în Transilvania și la Flămînda. Mai tîrziu, în 1917, avea să treacă iar pe la ușa infernului, la Oituz. Ostașii și-l amintesc călărind mereu în fața detașamentului, cu rîvna străbunicului spahiu fierbîndu-i în vine, rotind deasupra capului, odată cu sabia, un curaj pe care doar vechii călăreți din Anatolia știau să-l arăte.
În 1919, cînd e deja general de brigadă, Cleante Davidoglu lichidează bandele anarhiste din Basarabia, batalioanele de dezertori din fosta armată a țarului Nicolae și trupele Ucrainei bolșevice care încercau să destabilizeze Marea Unire. E numit comandant suprem al armatelor române din noile teritorii adăugate prin Conferința de pace de la Paris și se descurcă minunat în acel război rămas necunoscut, dus între rămășițe de armată, resturi de state, fragmente de popoare și corpuri expediționare străine.
Cleante Davidoglu primește Ordinul „Mihai Viteazul”, e avansat general de divizie. În 1927 e făcut șeful Jandarmeriei Române. Moare în 1947, înainte ca noul regim comunist să apuce să-l ucidă, vegheat de cele două religii monoteiste, nehotărît dacă s-o apuce spre poarta raiului creștin sau spre cele 40 de fecioare promise de Mahomed.