S-au păcălit singuri cei ce au crezut că deceniile de propagandă ceaușistă nu vor lăsa urme în capetele românilor, zicînd că – după cum se știe! – românii sînt deștepți și deci nu s-au lăsat aburiți de minciunile lui Ceașcă. Totuși, primele sondaje de opinie din România consemnau că peste 20% din alegători aveau o părere bună despre Ceaușescu, în pofida tuturor relelor comise de regimul lui împotriva populației. Atunci sociologii explicau că oriunde în lume există 15-20% din alegători care regretă trecutul, chiar dacă le-a adus numai necazuri. Și ca dovadă că așa stăteau lucrurile, aceiași sociologi foloseau ca argument faptul că de ziua lui Ceaușescu nu se duceau la mormîntul lui decît vreo douăzeci de persoane. Atît că, în loc să rămînă constant sau să scadă, numărul simpatizanților lui Ceaușescu și ai comunismului a tot crescut, încît azi peste 50% din cei chestionați susțin despre comunism că a fost ceva bun și despre Ceaușescu că a fost un om cumsecade.
Cine n-a trăit pe vremea cînd alimentarele erau goale și în case, iarna, frig ca afară, dar a văzut filmele românești antiseptice din anii ’70-’80 o fi avînd poate motive să-și închipuie că în România ceaușismului era mai bine ca azi. Dar cum de uită prin ce-au trecut cei ce au trăit pe pielea lor binefacerile comunismului? Sînt satisfăcuți că alimentarele erau goale pentru toți și că frigul din case acționa democratic în toată țara? De fapt, în satrapiile locale mai mici, boșii mintoși – că mai erau și din ăștia! – aveau grijă ca în alimentare să se mai găsească una-alta, iar caloriferele să nu încurce reci locul prin apartamente. În marile orașe, în schimb, situația era la fel de albastră ca în București, iar turnătorii îi pîrau pe nemulțumiții de la cozile kilometrice, dînd de lucru milițienilor care-i înhățau pe cei cu gura mare, uneori chiar de la fața locului, fără să protesteze nimeni. Pe atunci, Europa Liberă era cel mai ascultat post de radio din România și Neculai Constantin Munteanu ajunsese pe o listă a Securității cu jurnaliștii din străinătate care trebuia lichidați.
De atunci însă au emigrat mulți dintre românii care țin minte cum se trăia în România, mai întîi cei pentru care libertatea era mai importantă decît pîinea zilnică și care au plecat în masă din țară după mineriada din 13-15 iunie 1990. Au rămas cei ce credeau că Ceaușescu nu știa cum stă treaba în țară fiindcă îl duceau de nas cei care îi arătau magazine pline în timpul vizitelor lui de lucru. Ăștia și-a crescut nepoții spunîndu-le idioțenia cu Ceaușescu cel cumsecade și cu bunătatea comunismului. Nepoții care acum scandează „Ceaușescu, Ceaușescu!“ în timp ce se înghesuie să vadă trupe de rock din străinătate, fără să-și întrebe bunicuții dacă ei aveau parte de așa ceva pe vremurile de le regretă azi.