Oamenii de sub 45 de ani nu au cum să își imagineze cum era cu cenzura. Poate de aia cred, cu suflet avîntat, că e bună, că e folositoare și că ei o vor impune pentru fericirea mondială.
De aceea, pentru ei, o să încerc să regizez o mică scenetă între amărîtul de poet sau prozator și Consiliul Culturii și Educației Socialiste.
–Tovarășu’ poet, te-am chemat aici la o discuție principială.
–Ăăă – zice poetul care nădușește abundent.
–Nouă ne place manuscrisul dumitale. Ești un scriitor de nădejde, avem toată încrederea în talentul dumitale, cu care literatura română va triumfa.
Poetul înghite în sec, i s-a lipit limba de cerul gurii.
–Dar, mai întîi, trebuie să scoatem din text buruienile, să corectăm greșelile de viziune, pentru că – nu-i așa? – ce s-ar întîmpla dacă fiecare ar crea de capul lui? Tovarășul a spus clar – sper că ești de acord – că arta trebuie să înfățișeze realitatea nouă. Și… uite, în prima poezie… e tot timpul noapte. De ce? Nu puteai începe și dumneata cu niște zori? Așa că hai să tăiem noapte, întuneric, teamă – de cine să ne fie teamă, tovarășu’ poet? –, singurătate. Sau știi ce? Dacă tot tăiem, hai s-o tăiem pe toată.
De acord?
–Da, zice aiurit poetul, dar cu ușurare, că ce se taie nu se mai fluieră.
–Acum, fii atent, vine o chestie grea. Văd aici o cruce. Și nu numai o cruce, ci și o turlă.
Poetul zîmbește larg, fericit:
–Eram la Sucevița, să știți, se auzea toaca…
–Hm…
–E din patrimoniul universal, ne mîndrim cu mănăstirile din nordul Moldovei… UNESCO, știți…
–Știu, zice celălalt grav, dar aici nu scrie nimic nici de patrimoniu, nici de UNESCO și nici de victoria poporului împotriva opiului popoarelor. Nu merge, tinere.
–S-o scoatem, bîiguie poetul pierit de tot.
–Eiii, dar ce a fost pînă acum e fleac, zice cenzorul dîndu-și ochelarii în jos, pe nas. Asta de aici – și bate cu degetele în manuscris – dumneata crezi că e o poezie… o poezie de ce, tovarășe?
–De dragoste, suflă poetul.
–Mă tem că nu e de dragoste. Mă tem, ne temem că e cam pornografică. Ascultă aici: sex, sîni, penetrare…
–Penetrare ideatică, sare poetul, am scris așa, să nu se confunde cu…
–Și 69… 69 ce?
Poetul privește năuc și zice:
–Yin și yang.
Cenzorul zîmbește îngăduitor:
–Aici, dragostea nu e cu sex, cu sîni și cu perversiuni. Ea e expresia respectului reciproc, care duce automat la îndeplinirea planului de copii, viitorul țării.
Poetul fluieră a pagubă și se ridică. Din volumul lui au mai rămas două poezii de natură. Așa că se îndreaptă spre ieșire.
–Hei, tinere, unde pleci? N-am terminat. Așa un volum, cu zece poezii, nu putem tipări. De aceea, ia de aici lista de teme (producția la hectar, șantierul Dunăre-Marea Neagră, Partidul călăuzitor și, pentru că ești prea mic, o poezie pentru tovarășa, la tovarășu’ încă nu ai nas). Hai, pune-te pe lucru și într-o săptămînă să vii cu un volum proaspăt.
Această scurtă povestioară mi-a ieșit dintre taste tot citind diverse indicații prețioase adresate scriitorilor, de tot soiul de inși care vor să facă curat lună în cultură. Ultimul caz e cel al „scriitoarei“ Mira Feticu, care își exprimă, și ea, părerile despre micul nostru scandal literar. Însă ce m-a izbit din prima e afirmația doamnei olandeze că ea nu are nevoie să citească. Ea știe dinainte totul și – are grijă să precizeze – disprețuiește literatura română contemporană.
Dar și mai tare mi s-a părut recenta polemică în jurul premiului Goncourt de anul acesta. În jurul listei. Nicolas Mathieu, Goncourt 2018, îl critică pe Kevin Lambert, prezent în prima selecție, pentru că se lăuda că a lucrat cu un sensitivity reader.
Un cititor sensibil sau „deminator editorial“ este responsabil pentru „dezamorsarea“ oricărui cuvînt sau propoziție, sau chiar scene întregi, care ar putea reprezenta o problemă pentru cititorii din minorități. Cuvinte sau propoziții care transmit stereotipuri rasiste, homofobe, cu handicap, grasfobe. Într-un fel, este vorba de cenzurarea cuvintelor unui autor.
Să fim serioși. Nu e nici un „cititor sensibilos“, e un cenzor în piele de oaie care are grijă ca autorul să nu supere pe nimeni și să ajungă mai repede la premiu. Așa cum, în socialismul nostru, ajungeai la premiul publicării, urmat de intrarea în Uniune, de apartament și împrumuturi fără termen, care să-ți facă viața lină.