Caută în Cațavencii.ro

Te interesează un subiect anume? Scrie termenul căutat şi apasă Enter.

[Închide sau apasă ESC]

Între dărîmatul statuilor lui Robert E. Lee – și, mai nou, ale lui Washington – și asmuțirea autocenzurii pe Aripile vîntului, americanii par să fie deciși: vor lupta pentru pacea între rase pînă cînd nu va mai rămîne piatră pe piatră. Și uite așa, discursul public al revoltaților se degradează de la o zi la alta, pînă la victoria finală asupra sieși, pentru că nu poți să te mai bați pentru ideologie dacă ai regresat destul cît să pierzi darul […]

S-a întîmplat și ceva vizibil de bine în acești 30 de ani: dispariția cenzurii. Asta a dus la normalizarea artei și a culturii. Ceea ce n-a fost o treabă tocmai simplă. Dar efectele s-au văzut repede, chiar dacă la început scriitorii și nu numai ei aveau o stîngăcie a libertății artistice, de un comic involuntar. Poate și pentru că la noi n-au prea existat cărți de sertar sau cărți de autori români care să fi circulat în samizdat. Chiar și […]

Mai există cenzură în România? Nu, nici gînd! Scrie și la Constituție că cenzura nu e îngăduită în țărișoara noastră. Dar cîte nu sînt scrise ritos în legea tuturor legilor din România și sînt încălcate cu lejeritate, de parcă ar fi articole din regulamentul de ordine internă dintr-un bloc din Ferentari! Formal, cenzura fusese abolită și pe vremea lui Ceaușescu, dar pe atunci n-a rămas nici un cenzor șomer din cauza asta. După 1989, însă, cenzorii din România și-au căutat […]

Expansiunea extrem de rapidă a Internetului – cvasi-necunoscut marelui public acum douăzeci de ani, indispensabil chiar și în toaletele din fundul curții astăzi – ne-a dat iluzia că libertatea de expresie a ajuns, finalmente, în epoca ei de aur. Deși nu e chiar așa, în realitate. În lumea virtuală, poate, da. În realitate, în nici un caz. Nu doar Umberto Eco a fost necruțător cu proștii satului global care ajung să se exprime fără discernământ pe Internet. Până la el, […]

Poți să spui multe despre Dragnea, dar nu și că știe să-și aleagă cuvintele atunci când propune o lege. Defăimarea socială e cel mai nefericit termen pe care-l putea folosi pentru ce vrea el să combată. Legile împotriva limbajului urii sunt ceva obișnuit în țările libere. Numai că acolo chestia care trebuie stârpită e numită limbaj al urii, nu defăimare socială. În primul rând, pentru că genul ăla de discurs instigă la ură și discriminare împotriva unui grup. În al […]

tn
Editoriale
  • Crime cu miros de pandemie

    30 iunie 2020

    În vreme ce-n largul oceanului patru scafandri s-au repezit cu cuțitele asupra unei balene, să-i taie otgoanele plasei de pescuit ce-o ținea prizonieră, la noi patru polițai au ajutat un […]

  • Vacanța mare

    30 iunie 2020

    Pînă acum, virusul a întrecut știința și, după cum se vede, nu dă semne de oboseală. Fără vaccin și fără tratament, societatea dă din colț în colț, libertatea individuală scade, […]

  • Încă puțină cenzură, că nu dați de la voi

    30 iunie 2020

    De ani de zile, Facebook, cel puțin, acționează arbitrar și nejustificat într-un demers constant de amuțire a vocilor care nu respectă comoditatea politică. Dar nu este de ajuns, se pare, […]

  • Plai cu boi

    23 iunie 2020

    Cînd dăm și noi orbește în gropi, apelăm la postumele buruienoase ale tutorelui nostru suprem, Mihai Eminescu, la micile bijuterii fără perdea, comise cu autoironie prin hîrtoapele existenței sale năprasnice: […]

  • Păcănele mii și stele făclii

    23 iunie 2020

    E mare urgență să fie ajutate două ramuri economice, zice Guvernul: HoReCa și păcănelele. HoReCa apare în pozele cu premierul și cu președintele. Are cînd chipul măsliniu al libanezului Murad, […]