Între dărîmatul statuilor lui Robert E. Lee – și, mai nou, ale lui Washington – și asmuțirea autocenzurii pe Aripile vîntului, americanii par să fie deciși: vor lupta pentru pacea între rase pînă cînd nu va mai rămîne piatră pe piatră. Și uite așa, discursul public al revoltaților se degradează de la o zi la alta, pînă la victoria finală asupra sieși, pentru că nu poți să te mai bați pentru ideologie dacă ai regresat destul cît să pierzi darul gîndirii articulate.
Scriam săptămîna trecută că retragerea temporară a lui Scarlett a fost doar o tentativă cinică de a folosi valul de furie rasială pentru promovarea HBO Max. Ca orice companie motivată strict de profit și venerînd doar bilanțul contabil, HBO a ieșit cu gura plină de progresivitate și antirasism, doar-doar nu se va prinde nimeni că sună fix ca orice prostituată morală de pe centura economiei. „Uite, portofel, nouă chiar ne pasă de problema socială care te pasionează în acest moment, așa cum ne-a păsat și de celelalte căcaturi total irelevante pentru noi, dar pe care am declarat că le sprijinim pentru că voi, conturile bancare ambulante, păreți să fiți sensibile la asemenea mimări de principii. Deci fiți fraieri cuminți și continuați să ne dați bani, da? Bravo, consumator, bun consumator!“
Nu e nimic mai dezgustător decît un discurs de corporație despre un subiect la modă. „Da, și noi susținem, pentru că e bine, corect și moral!“ Băi, ți-ai compilat declarația dintr-un Excel cu termenii cei mai populari. Nu mai e mult și obsesia corporatistă de-a debita platitudini cu iz de justiție socială ni-l va aduce în față pe eroul luptei antirasism, antihomofobie și pro-transgendereală, binecunoscutul doctor Martin Luther Queen. Momentan e doar o glumă, poate ofensatoare pentru cei prea superficiali ca s-o priceapă în esența ei.
Pentru că problema cu adevărat gravă, amplificată de asemenea declarații oportuniste, e alta: crește, de la an la an, obsesia lui „Să se interzică, să dispară, să nu existe!“. Gurani de tot soiul, de la ticăloși profesioniști la idioți utili, orwellează fără minte și fără rușine. Zilele astea a fost Gone with the Wind. De cîțiva ani buni încoace e Huckleberry Finn, hăituit, amenințat și alungat din programa școlară americană pentru că Twain nu respectă norme apărute la un secol după moartea lui. Și vorbește urît cînd scrie. De exemplu, a zis „nigăr“. Ar trebui bătut cu pietre!
Între noi fie vorba, orice asemănare cu lapidarea din Life of Brian pe motiv de „Ai zis Jehova!“ este pur întîmplătoare.
Și obsesia va continua, spre deliciul cretinilor îmbătați de senzația de putere pe care le-o dă posibilitatea de-a interzice, modifica, mutila ceva la nivel cultural. Și Puterea le permite, zîmbitoare, să abuzeze, pentru că Puterea nu pierde nimic. Lupta cu simboluri culturale e, probabil, una dintre marile păcăleli pe care gloatele furioase insistă s-o înghită mereu și mereu pe nemestecate. Să interzicem filmul, să cenzurăm hălci din roman, să tăiem acte și personaje din piesa de teatru. Deși nici filmul, nici romanul și nici piesa nu aprind cruci pe peluză și nici nu se pun cu curul pe inși încătușați pînă cînd nu își mai pot trage nici măcar ultima suflare. Dar e mai comod decît să interzici ura, să modifici frica, să educi ignoranța sau să pui la index mizeria morală. Așa, măcar dai impresia că ai făcut cu adevărat ceva. Și, pe fundal, omenirea defilează înainte, mai săracă, mai oarbă și mai demnă de milă.
