Caută în Cațavencii.ro

Te interesează un subiect anume? Scrie termenul căutat şi apasă Enter.

[Închide sau apasă ESC]

Jaful secolului: Mungiu, prădat de nominalizarea la Oscar

Zoom Jaful secolului: Mungiu, prădat de nominalizarea la Oscar

Academia de Arte și Științe Cinematografice din SUA a anunțat nominalizările la Oscar pentru 12 din cele 24 de categorii ce urmează să fie premiate la gala de pe 15 martie 2026, din Dolby Theatre, Hollywood. Prezentatorul Conan O‘Brien nu va avea ocazia să pronunțe stîlcit nici un nume românesc: propunerea noastră pentru categoria „Cel mai bun lungmetraj internațional”, filmul scris și produs de Cristian Mungiu, Jaful secolului / Traffic, n-a prins lista scurtă de 15, din care, pe 22 ianuarie, va fi decupată cea foartă scurtă, a celor cinci nominalizați pentru finală.

Au fost selectate filme din Palestina, Iordania, Irak, Taiwan sau India, despre prizonieri politici, torționari cu proteză, copii abuzați, avorturi ilegale, dizidenți fugăriți, revoluții arabe. În contextul unor premii tot mai irelevante, acordate mai mult după criterii ideologice decît de performanță cinematografică, Oscar a devenit de ceva vreme un concurs de subiecte pe teme social-politice, un fel de Eurovision mondial al filmului, minus voturile primite din diaspora și de la vecinii amabili.

Filmul românesc despre tablourile pictate de Matisse sau Picasso, furate dintr-un muzeu olandez și presupus arse într-un sat dobrogean, în 2012, n-a atras atenția marilor critici de film americani, membri ai Academiei. E depășit: în materie de jafuri, cu atîtea tunuri date în fiecare zi peste tot în lume, cel mai atractiv e cel mai actual. Și, mare greșeală, Mungiu nu l-a adaptat corespunzător nici prin mesaj. Dacă făcea unul despre celebrul furt al bijuteriilor de la Luvru, în care personaje pozitive ar fi fost femei de culoare, bătrîne, gay și cu handicap sever, iar negative – paznici albi, masivi și răi, nu numai că prindea lista de nominalizări, dar cîștiga și Oscarul.

26.290 de vizualizări

Citeşte mai multe despre:

16 comentarii

  1. #1

    NICUSOR DAN S-A DUS IN MAREA BRITANIE , SA SE FACA IMPARATUL MARII ROMANII !

  2. #3

    Asta e acum, dar nu cred că suntem în măsură să evaluăm filme.

  3. #4

    Mă întreb (cu tristețe) de ce nu a fost propus filmul „Cravata galbenă” pentru Oscar?!

    • #5

      Pentru că filmul submediocru Cravata Galbena nu a fost selecționat în NICIUN festival, niciodată. Asta ii developează valoarea !

  4. #6

    Îmi este rușine că l-am votat pe Nicușor Dan ,un oportunist jalnic

    • #7

      Mai bine un oportunist jalnic decât un oportunist periculos.Atunci când nu ai de unde alege,cel mai bine ar fi sa nu alegi.

      • #8

        Mai bine un oportunist jalnic decât un oportunist periculos.Atunci când nu ai de unde alege,cel mai bine ar fi sa nu alegi.

      • #9

        Serios? Ce-ar putea fi mai periculos decat ce se intampla acum in tara?
        Intrebarea e retorica, fiindca Vestul Europei efectiv vrea sa o impinga in război si pe noi cu ea, in prima linie!
        O parte din oameni vad ca se trezesc, dar altii se adapa in continuare din butoiul cu ignoranta…

  5. #10

    Și mie.

  6. #11

    S-or fi speriat americanii de perspectiva sa fie asociata si duduia Pippidi la numele Mungiu. Eu ii înțeleg.

  7. #13

    Nu stiu ca nu l-am văzut dar subiectul nu mai pare de actualitate iar răzbunarea olandezilor prin furtul coifului si bratarilor nu e tratată în opoziția cu Schengen. Văzând lista scurtă imi pun multe semne de intrebarea privind influența politică.
    PS: Sper sa nu vorbesc cu păcat !

  8. #14

    Fraților, mare dreptate aveți! De la USR și restul partidelor politice corupte, la lipsa spitalelor și a școlilor, de la scumpirea tuturor produselor și a taxelor, pana la starea prăpădita a drumurilor din tara, de la salariile și pensiile prea mici, pana la aerul poluat din orașe, și de la praful din Sahara și încălzirea globală, pana la ignorarea României la premiile Oscar, un singur vinovat este: dl. Dan Nicușor.

    Mi-aș dori un pic ca autorii acestor mesaje sa fie boți rusi, dar, din păcate, cred că sunt marii noștri intelectuali din spatele blocului (și când spun intelectuali, ma refer exact la opusul lor, asa, ca să fie clar și pentru ei, în caz de citesc acest mesaj).

  9. #16

    Dacă vreți să vă amintiți (?), premiile obținute de cinematografia românească după anul 1989 au fost pentru filmele care au abordat „viața grea din perioada comunismului”.
    Așa că trebuie căutate alte subiecte „mai de actualitate”.
    Politizarea excesivă a filmului românesc nu va aduce nici premii internaționale și,mai ales public în cinematografele românești.
    Piețe de desfacere și resursele României sunt deja în mâinile celor puternici veniți din afara tarii și deci aceștia nu mai au interes să finanțeze filme care să critice „ororile comunismului”.

Adaugă un comentariu

Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii! Adresa de email nu va fi publicată.
Comentariile care conțin injurii, un limbaj licențios, instigare la încălcarea legii, la violență sau ură vor fi șterse. Îi încurajăm pe cititori să ne raporteze orice abuz vor sesiza in comentariile postate pe Catavencii.

erbasu
Big Fish
Istorii Corecte Politic
Iubitori de arta
Carne de pui La Provincia