Poți să spui multe despre Dragnea, dar nu și că știe să-și aleagă cuvintele atunci când propune o lege. Defăimarea socială e cel mai nefericit termen pe care-l putea folosi pentru ce vrea el să combată. Legile împotriva limbajului urii sunt ceva obișnuit în țările libere. Numai că acolo chestia care trebuie stârpită e numită limbaj al urii, nu defăimare socială. În primul rând, pentru că genul ăla de discurs instigă la ură și discriminare împotriva unui grup. În al doilea rând – și aici se vede abilitatea lexicală a autorilor – pentru că pare mai legitim să lupți împotriva urii decât împotriva defăimării.
În România, defăimarea pare o chestie de care se tem în principal persoanele publice. Politicienii vizibili sunt cei vizați de anchete defăimătoare, vedetele cu notorietate și influență. Când lupți împotriva defăimării, pare că vrei să-i aperi. Degeaba spui că e vorba de defăimare socială, nimeni nu mai stă să citească sintagma până la capăt.
Dar să vedem ce vrea, mai exact, legea lui Dragnea. Proiectul lui definește defăimarea socială prin punerea cuiva în inferioritate pe temeiul apertenenței lui la un grup definit ”prin una sau mai multe trăsături de gen, vârstă, rasă, religie, origine etnică, limbă maternă, tradiții culturale, apartenență politică, orientare sexuală, origine socială, avere, dizabilități, boală cronică necontagioasă sau infecție HIV/SIDA.”
Există, în primul rând, o parte rezonabilă a legii. E normal să evacuăm din spațiul public atacurile la persoană care vizează genul sau originea etnică. În alte părți, tipul ăsta de discurs e evitat pentru că e o mârlănie să faci altfel, nu de teama legii. În România, însă, omul trăiește într-o comuniune perfectă cu glumele pe seama țiganilor și cu observațiile despre cât de curve sunt femeile din politică. Poate că niște măsuri împotriva limbajului urii n-ar fi complet aberante.
Ce e aberant e prezența altor criterii în legea propusă de Dragnea. Legea lui Dragnea își interzice, de exemplu, să ataci pe cineva pe baza apartenenței lui politice. De parcă simpatia pentru socialiști sau pentru liberali e o chestie cu care te naști, pe care nu poți s-o schimbi. De fapt, să faci mișto de cineva pe seama viziunilor lui politice face parte din arsenalul retoric al democrației. Probabil că e cel mai fair atac la persoană din câte se pot imagina. Nu te iei de om pentru cum arată sau cât de prost este, ci pentru acele credințe ale lui care sunt de natură politică, adică te privesc și pe tine.
Apoi, proiectul de lege vede ca incorecte defăimarea care are la baza originea socială. Asta ca și cum România ar avea o mare tradiție aristocratică, iar Cantacuzinii și Goleștii ar jigni sistematic restul populației. Într-o țară de săteni, cum e România, criteriul originii sociale își pierde orice greutate. Nu cred că se teme nimeni că ăia doi români cu origini nobiliare o să-i insulte pe restul cetățenilor, făcându-i țărani. Singura utilitate a părții cu originea socială ar fi să-l protejeze pe Radu Duda de lumea care face mișto de el că n-are sânge albastru.
Și mai e o problemă cu legea. Pe lângă faptul că e propusă de Dragnea, ultimul om de la care te-ai aștepta să fie un progresist liberal care luptă împotriva opresiunii. Nimeni nu are încredere că o asemenea lege, care pune probleme serioase presei, va fi aplicată independent, fără abuzuri. O amendă de 6000 de lei pentru defăimare socială pare instrumentul perfect de a hărțui presa care te deranjează.
Partea bună e că pe lista aia de criterii care definesc un grup social nu e și pilozitatea facială și nici capacitatea de a mobiliza morții la vot. Unele glume pe seama lui Dragnea nu vor dispărea niciodată, în ciuda cenzurii.
Exclusiv online
Poate contravine legii asteia idioate si sa spui „condamnatul Dragnea”(deocamdata…cu suspendare)
Decât că așa vorbește Dragnea.