Cu toate că nu e istoric, ci avocat specializat în drepturile omului și jurnalist, Eric Berkowitz are la activ cîteva istorii pe două teme foarte sensibile în Occident: cenzura și sexul. Cea mai ambițioasă dintre ele, cu un titlu care trimite la un celebru roman de Dostoievski, Sex și pedeapsă, i-a adus lui Berkowitz notorietatea mondială.
De patru mii de ani, constată documentat autorul, statele ne legiferează dorințele sexuale. Și cam de tot atîta timp, legile sexualității au nedreptățit femeile, chiar și atunci cînd erau victime. În Babilon, mamele violate de fiii lor erau arse împreună cu ei. Hitiții, asirienii și evreii pedepseau și ei incestul cu moartea, însă fără să se atingă și de victime.
Berkowitz îl citează pe Claude Lévi-Strauss, care era de părere că tabuizarea incestului a fost un element esențial în cultura omenirii, dar adaugă faptul că vechii egipteni, perșii, precum și populații întregi din teritorii care azi sînt cunoscute sub numele de Mexic, Peru sau Hawaii nu numai că practicau fără opreliști incestul, dar îl și sacralizau, considerîndu-l o tradiție inaugurată de zeitățile locale.
În străvechimea omenirii, virginitatea fetelor era un bun negociabil care putea aduce tatălui un venit considerabil după tratativele care precedau căsătoria. Astfel că, și din considerente de profitabilitate, asirienii pedepseau cu moartea violarea unei virgine. Mai mult, tatăl fetei violate avea dreptul să ia în sclavie soția violatorului, pe care el și apropiații lui o puteau viola fără să riște vreo pedeapsă. Evreii au preluat de la asirieni legile care prevedeau compensații pentru tații fetelor violate, dar legile lor erau mai puțin aspre cu soțiile violatorilor, care nu mai erau obligate să devină sclavele sexuale ale taților păgubiți.
Dacă în multe societăți antice violarea fetelor virgine era pedepsită cu moartea, abuzarea femeilor măritate nu era pedepsită decît dacă fapta era săvîrșită „la drumul mare“. În schimb, violatorul care profita de o femeie căsătorită, la ea acasă, mai totdeauna nu pățea nimic, fiindcă legislatorii presupuneau că, de fapt, nefericitele acceptau actul sexual cu presupusul violator.
Prostituarea femeilor nu-i deranja pe legislatorii antichității. Prostituatele aveau chiar mai multă libertate decît femeile măritate care deveneau proprietățile ambulante ale soților. În Egipt, bunăoară, prostituția era considerată o îndeletnicire relativ respectabilă fiindcă influenta zeiță Isis ar fi fost și curvă la vremea ei. Herodot susținea că, în Babilon, toate femeile aveau obligația sacră de a se culca cu necunoscuți, o dată pe an, în templul consacrat Afroditei.
În antichitate, pentru practicantele acestei meserii singurele opreliști documentate țineau de vestimentație. În Sumer, la fel ca sclavele, ele n-aveau voie să poarte văl ca femeile măritate și nici haine croite sau vopsite în culorile rezervate femeilor onorabile. Pedepsele pentru acest delict erau îngrozitoare în Regatul sumerian de Mijloc: prostituatelor prinse purtînd văl li se turna smoală topită în cap. Altfel, din cauza libertăților de care se bucurau prostituatele, inclusiv aceea a independenței financiare, destule femei măritate treceau în rîndurile lor. Același Herodot scrie în Istoriile lui că fiica faraonului Keops se făcuse prostituată la ordinul „nemernicului ei părinte“ pentru a contribui financiar la monumentul lui funerar. În afară de bani, devotata fiică a faraonului cerea fiecărui client să-i aducă și o piatră. Cu aceste pietre ar fi fost ridicată piramida lui Keops, susține istoricul grec. Însă Herodot își pleca urechea și la invenții pe care le dădea drept fapte petrecute fără doar și poate, așa că e mai mult ca sigur că această picanterie faraonică nu a avut loc.
Cu o singură excepție, legiuitorii din antichitate nu aveau nimic împotriva homosexualității. Excepția provine din Vechiul Testament, ai cărui autori au plasat prostituția masculină în rîndul păcatelor de neiertat, deoarece bărbații care îndeplineau de bunăvoie rolul sexual de recipient, „ca femeile“, își pierdeau „demnitatea virilă“. În alte culturi, însă, bărbații care își închiriau trupul altor bărbați în bordeluri erau doar disprețuiți, la fel cum proprietarii acestor stabilimente (în majoritate femei, punctează sec autorul) aveau reputația de „stricați și pungași“.
În Evul Mediu creștin, Biserica și-a atribuit rolul de censor morum și, cum tot ceea ce ținea de sex era considerat păcătos – o ispită a diavolului! –, nenumărate femei se trezeau acuzate că ar fi fost agente ale Iadului din cauza asta sau de vrăjitorii demonice cu scop sexual și sfîrșeau arse pe rug.
Eric Berkowitz, Sex și pedeapsă. 4000 de ani de condamnare a dorinței, traducere de Dan Bălănescu, Editura Polirom, 2025.
1.422 de vizualizări
