Mai există cenzură în România? Nu, nici gînd! Scrie și la Constituție că cenzura nu e îngăduită în țărișoara noastră. Dar cîte nu sînt scrise ritos în legea tuturor legilor din România și sînt încălcate cu lejeritate, de parcă ar fi articole din regulamentul de ordine internă dintr-un bloc din Ferentari! Formal, cenzura fusese abolită și pe vremea lui Ceaușescu, dar pe atunci n-a rămas nici un cenzor șomer din cauza asta. După 1989, însă, cenzorii din România și-au căutat (și găsit) de lucru în altă parte. Care la stat, care la privat. Pe cîțiva i-am cunoscut. Din forfecatori profesioniști ai artei și în special ai literaturii, deveniseră duioși suporteri ai democrației.
Ca unul care crede în redempțiune, de pe urma lui Dostoievski, cel din Crimă și pedeapsă, mă minunam fericit, în anii ’90, cîte persoane de la care nu m-aș fi așteptat o luaseră pîș-pîș pe drumul Damascului. Apoi am constatat că după 1989 apăruse o nouă formă de cenzură. Aceea care începe cu o plîngere! Adică cineva, mai totdeauna o persoană importantă căreia nu-i convine un text de presă, se plînge la șefii autorului, sugerîndu-le să-l dea afară sau să-l facă să-și pună cenușă în cap pentru ce a scris. Dar și cu sugestia ca autorul să fie concediat. Culmea e că aceste persoane, importante azi, au avut de-a face cu cenzura pe vremea lui Ceaușescu și se plîngeau pe atunci de persecuțiile regimului.
Mi-am adus aminte de toate astea citind un text pe care Radu Călin Cristea l-a publicat pe blog-ul său, Cristea’s blog. Criticul literar și jurnalistul cu acest nume a publicat la Editura RAO o carte intitulată Împăratul cu șapcă în care analiza faptele și zicerile fostului președinte al României Traian Băsescu și ale intelectualilor care i-au ținut hangul. Cristea nu pomenește aici de îndemnul la boicotarea Editurii RAO, făcut de unii dintre susținătorii lui Băsescu pe vremea cînd îi apăruse cartea. Dar scrie despre experiența pe care a avut-o Radu Portocală, scriitor și jurnalist care pe vremea lui N. Ceaușescu a fost condamnat pentru trădare de țară, din pricina opiniilor sale critice la adresa ceaușismului și care s-a trezit scos de la vedere, de la tîrgurile de carte și din librării, după ce i-a apărut un volum critic la adresa lui Traian Băsescu. Asta la insistențele pretorienilor intelectuali ai lui T.B. De același tratament a avut parte și un volum al lui Dorin Tudoran, Băsesc, deci exist, apărut la Editura Cartier, ca și cartea lui Radu Portocală.
La prima vedere, ai zice că aici de vină sînt editorii, care s-au speriat de mesajele de intimidare pe care le-au primit. S-or fi speriat ei, dar cum rămâne cu cei ce le-au produs sperietura, intelectuali care altfel se jură pe democrație și pe libertatea cuvîntului?
