A trecut deja un an și Nicușor a reușit să arate o incapacitate periculoasă de a fi președinte. Nu face față obligațiilor curente, nu înțelege politica internațională, nu respectă termene și promisiuni, nu se achită de sarcinile constituționale, întârzie, amână și încurcă totul. E un mototol care râde când nu trebuie, un ciudat cu agendă personală ascunsă, o ființă care scapă înțelegerii celor care l-au ales.
E fost olimpic internațional, de acord, e mai bun la matematică decât întreaga clasă politică, dar face figură de tont și frânează tot ceea ce poate fi frânat. Nu dă semne că ar avea ceva ce seamănă a viziune, preocupare pentru viitor sau dezvoltare. Recunoaște singur că nu are cea mai mică idee despre planuri și proiecte de țară. E omul poticnelii, al gafei, al împleticelii, al dispariției din peisaj, un provincial care gesticulează caraghios când cuvintele întârzie.
A trecut un an și nu mai e nimic de așteptat de la Nicușor. E exclus să învie dintr-odată, să se modifice spectaculos, să devină activ și preocupat, să se dea de trei ori peste cap și să se preschimbe în ceva inteligent și harnic. Și se pune atunci întrebarea: de ce să mai fie irosiți alți patru ani? De ce să nu i se întrerupă acum mandatul, după ce a demonstrat cât de puțin poate, cât de puțin corespunde? De ce să stea lumea cu oful ăsta pe suflet, nemulțumită zi de zi de președintele pe care l-a votat din disperare, când și-ar putea încerca norocul cu alt exemplar?
Nicușor are, după un an de mandat, cea mai mare prăbușire de încredere dintre toți foștii președinți ai României. Se află, de altfel, cu 7% sub cota de încredere a lui George Simion, pe care l-a învins în alegeri, în condițiile în care 82% dintre români cred că țara se îndreaptă într-o direcție greșită. Asta arată că poporul n-ar fi deloc deranjat să-l demită prin referendum, dacă suspendarea reușește în Parlament.
Ca să reușească suspendarea, trebuie să fie îndeplinite, mai întâi, condițiile constituționale, adică să se constate că președintele a săvârșit fapte grave prin care încalcă prevederile Constituției (art. 95). Nicușor nu pare genul care să facă asemenea năzdrăvănii, dar, dacă ar apărea dovezi că președintele României a conspirat cu PSD ca să dea jos guvernul Bolojan prin moțiune de cenzură — înregistrări, de pildă —, atunci fapta ar putea constitui o încălcare a articolului 80, care se referă la rolul de mediator, și ar putea furniza un temei pentru o procedură de suspendare.
Nicușor pare băiat de treabă, genul căruia n-ai motive să-i faci probleme, dar e clar că nu e nevoie de el. E inutil la Cotroceni. Nu poate ajuta cu nimic — nici țara, nici statul, nici poporul, nici națiunea. România se află în mari încurcături, trag crizele de ea din toate părțile, e ca o corabie în furtună, iar pe locul cârmaciului e unul ca Nicușor.
Trebuie date la o parte din această poveste partidele extremiste. Pentru AUR, POT, SOS, suspendarea e un fel de distracție, o gălăgie în lipsă de altceva, o agresiune de rutină. Dacă e să i se curme cariera de președinte, Nicușor trebuie suspendat cu luciditate și răspundere, exact de partidele care l-au susținut și l-au votat. S-ar câștiga patru ani și s-ar mai trage o dată la loteria crizelor. Există pierderi mai puțin costisitoare.
