Un impostor charismatic și norocos, ins amoral și de un cinism patologic. Acesta a fost, de fapt, omul cunoscut sub pseudonimul Lenin, care poate fi văzut și azi îmbălsămat în mausoleul faraonic ridicat în Piața Roșie din Moscova. După apariția biografiei în care Stéphane Courtois îi demolează minuțios mitul, cei ce mai susțin, din prostie, ignoranță sau din ticăloșie, despre Lenin că a fost liderul luminat al URSS și al „comunismului respectabil“ s-au trezit în beznă.
De mic obsedat de el însuși, inteligent mult peste medie, dar capricios și distructiv, Volodea era mîndru de originea sa boierească și una dintre surorile lui își amintea mai tîrziu despre el că în copilărie era rău, convins că totul i se cuvine, fiindcă se credea deasupra celorlalți, și că îi plăcea să dea ordine. După ce fratele lui mai mare, Aleksandr, student la Chimie, devenit complotist, se apucă de fabricat bombe pentru asasinarea țarului și sfîrșește spînzurat în urma unui atentat, liceanul Vladimir și-l ia de model. Citește producțiile teoretice ale nihiliștilor și ale anarhiștilor, iar romanul nihilistului Cernîșevski, Ce e de făcut?, îl inspiră pe viață, încît își intitulează la fel unul dintre nenumăratele lui texte propagandistice. Pe urmele capilor revoluției franceze, care și-au ucis regele și au instaurat teroarea, și ai emulilor lor din Rusia, adolescentul își pune în cap să-i lichideze pe Romanovi și să schimbe orînduirea. Îl obsedează maniacal Marx și Engels cu materialismul lor „științific“, dar mai ales cu anunțata revoluție mondială a proletariatului, pe care Marx o credea inevitabilă.
Cînd se apucă de politică, prudent, Lenin fuge în exil, unde trăiește într-o bulă care n-are nici o legătură cu realitatea. Mult lăudatele lui analize politice sînt atît de departe de mersul lucrurilor, încît pînă în ziua în care a început primul război mondial, Ulianov era convins că proletariatul va împiedica începerea ostilităților. În 1917, proletariatul despre care Lenin pretindea că a făcut revoluția lipsea de la locul faptei. Lovitura de stat au dat-o soldați dezertori, cîteva regimente transformate în bande puse pe jaf, declasați de tot soiul și pușcăriași recent eliberați. Iar el, cu minusculul său partid bolșevic care n-avea decît cîteva zeci de mii de membri, se pune cu noroc în fruntea lor.
Odată cu vîrsta, Lenin se paranoizează, nu mai admite să fie contrazis și îi izgonește din grupul care-l adulează pe cei ce-și permit să nu fie de acord cu el. Operațiunea asta capătă proporții imense după ce Lenin ajunge la putere. De la crimele la care visa în textele sale, Ulianov trece la crime propriu-zise, pe care le ordonă în scris. Face milioane de victime, înființează lagăre de concentrare, în locul Ohranei țariste își pune propria lui poliție politică, CEKA, și în scurt timp aduce Rusia în sapă de lemn. Toate astea sînt documentat prezentate de Courtois, care, fost maoist, știe cu ce se mănîncă extremismul și pare să fi avut suficiente legături cu grupările de extremă stînga de la Paris, troțkiști, staliniști etc., încît să ajungă la documentele lor de uz intern și la moaștele bolșevismului.
Istoricul spune de mai multe ori în carte că Stalin n-a făcut decît să preia și să „perfecționeze“ metodele de conducere și de organizare ale lui Lenin, adevăratul tartor al totalitarismului.
La sfîrșitul cărții în care desființează totalitarismul lui Ulianov, Courtois nu uită să-și pună cenușă în cap pentru trecutul lui de iubitor fără condiții al lui Mao, dar scrie negru pe alb că Stalin a fost cel mai mare om politic al secolului 20. Stalin din care s-a inspirat Mao în politica lui și care a folosit teroarea și crimele în masă, din prima pînă în ultima zi cît a condus URSS-ul și țările satelite lui, încît te întrebi la ce „valori“ se închină, de fapt, Courtois, acest comunist apostat trecut la valorile democrației.
Stéphane Courtois, Lenin, inventatorul totalitarismului, traducere de Ana Ciucan Țuțuianu, Editura Polirom, 2023.