La ce relații își agonisese Fred Bulai pe unde nu te aștepți, de se sparie gîndul, e de mirare că distinsul profesor-romancier a fost luat la cercetări de Justiție. Cînd apărea la televizor să-și dea cu părerea despre una-alta, Fred era de un cinism simpatic. Bătrînelul trecut prin multe zicea tot soiul de chestii din categoria celor pe care cineva care nu vrea să fie dat în judecată pentru calomnie le pune sub semnul lui „se pare“. Bulai, nu! Le spunea de-a dreptul, fără plasă, și cum nu s-a găsit nimeni să-l acționeze în Justiție, asta putea să însemne două lucruri. Fie că era atît de bine informat, încît dacă ar fi ajuns la tribunal i-ar fi făcut de cacao pe reclamanți, fie că avea un spate de o soliditate cu care Fred putea sfida orice. Așa că mai întîi a crezut că nu va ajunge la tribunal și de-aia a tot tăcut – la început politicos –, își pregătea apărarea! Apoi, cînd a văzut că se strînge lațul, Fred s-a rățoit la reporteri: „Asta nu vă interesează pe voi!“.
Ce i-or fi găsit procurorii în apartamentul în care se mutase după ce l-a izgonit de la domiciliu mult mai tînăra lui nevastă, că a intrat liber și l-au scos cu cătușe? Filmulețe? Vreun jurnal de scriitor care-și strînge material pentru un viitor roman? O agendă de don Juan care-și numără izbînzile? Știu asta Bulai, procurorul de caz și polițiștii care i-au scotocit prin casă. Destule guri care să răsufle ce i-au dibuit polițiștii acolo.
Oricum, pentru Fred, sexul însemna putere. O putere care sigur i-a lipsit în tinerețe cînd poate că o fi fost respins cu argumentul ultim „Tu nu te vezi cum arăți?“, ori cu ironia nimicitoare a fetelor de gașcă: „Fredi, te forțezi degeaba!“. Despre impotenți se spune că dacă nu (mai) sînt în stare de altceva, își umilesc victimele. Ceea ce Fred făcea salivînd, după ce încuia ușa. Le punea pe fete să se dezbrace, piesă cu piesă, și le pipăia ca eunucul din Scrisori persane, cel ce nu se abținea să pună mîna în locurile interzise ale femeilor din harem. Pe ce miza Fred cînd făcea asta? Pe șantaj sau pe puterea pe care o avea la SNSPA. La el era nota, la el, amenințarea cu repetenția și tot la el sentimentul ăla al invulnerabilității care-i face pe complexați să se creadă călare pe situație.
Or, cum să nu dea în palpitații Bulaiul cînd s-a trezit că procurorii nu se fac că-l cercetează, cum își închipuia, ci și-au luat misia în serios? Cum să nu-l apuce de la lingurică oful și vaiul că s-a văzut la mititica, unde ăștia ca el au de tras de pe urma deontologiei contondente a pîrnăiașilor? L-a scăpat deocamdată infarctul de vreo pățanie nasoală, dar la gîndul că trebuie să se întoarcă la răcoare n-ar fi de mirare dacă Fred ar da în vreo dambla, ceva, de frică.