Caută în Cațavencii.ro

Te interesează un subiect anume? Scrie termenul căutat şi apasă Enter.

[Închide sau apasă ESC]

Cum și-a dat Fred Bulai puterea pe pîrnaie

Zoom Cum și-a dat Fred Bulai puterea pe pîrnaie

La ce relații își agonisese Fred Bulai pe unde nu te aștepți, de se sparie gîndul, e de mirare că distinsul profesor-romancier a fost luat la cercetări de Justiție. Cînd apărea la televizor să-și dea cu părerea despre una-alta, Fred era de un cinism simpatic. Bătrînelul trecut prin multe zicea tot soiul de chestii din categoria celor pe care cineva care nu vrea să fie dat în judecată pentru calomnie le pune sub semnul lui „se pare“. Bulai, nu! Le spunea de-a dreptul, fără plasă, și cum nu s-a găsit nimeni să-l acționeze în Justiție, asta putea să însemne două lucruri. Fie că era atît de bine informat, încît dacă ar fi ajuns la tribunal i-ar fi făcut de cacao pe reclamanți, fie că avea un spate de o soliditate cu care Fred putea sfida orice. Așa că mai întîi a crezut că nu va ajunge la tribunal și de-aia a tot tăcut – la început politicos –, își pregătea apărarea! Apoi, cînd a văzut că se strînge lațul, Fred s-a rățoit la reporteri: „Asta nu vă interesează pe voi!“.

Ce i-or fi găsit procurorii în apartamentul în care se mutase după ce l-a izgonit de la domiciliu mult mai tînăra lui nevastă, că a intrat liber și l-au scos cu cătușe? Filmulețe? Vreun jurnal de scriitor care-și strînge material pentru un viitor roman? O agendă de don Juan care-și numără izbînzile? Știu asta Bulai, procurorul de caz și polițiștii care i-au scotocit prin casă. Destule guri care să răsufle ce i-au dibuit polițiștii acolo.

Oricum, pentru Fred, sexul însemna putere. O putere care sigur i-a lipsit în tinerețe cînd poate că o fi fost respins cu argumentul ultim „Tu nu te vezi cum arăți?“, ori cu ironia nimicitoare a fetelor de gașcă: „Fredi, te forțezi degeaba!“. Despre impotenți se spune că dacă nu (mai) sînt în stare de altceva, își umilesc victimele. Ceea ce Fred făcea salivînd, după ce încuia ușa. Le punea pe fete să se dezbrace, piesă cu piesă, și le pipăia ca eunucul din Scrisori persane, cel ce nu se abținea să pună mîna în locurile interzise ale femeilor din harem. Pe ce miza Fred cînd făcea asta? Pe șantaj sau pe puterea pe care o avea la SNSPA. La el era nota, la el, amenințarea cu repetenția și tot la el sentimentul ăla al invulnerabilității care-i face pe complexați să se creadă călare pe situație.

Or, cum să nu dea în palpitații Bulaiul cînd s-a trezit că procurorii nu se fac că-l cercetează, cum își închipuia, ci și-au luat misia în serios? Cum să nu-l apuce de la lingurică oful și vaiul că s-a văzut la mititica, unde ăștia ca el au de tras de pe urma deontologiei contondente a pîrnăiașilor? L-a scăpat deocamdată infarctul de vreo pățanie nasoală, dar la gîndul că trebuie să se întoarcă la răcoare n-ar fi de mirare dacă Fred ar da în vreo dambla, ceva, de frică.

Citeşte mai multe despre:

5 comentarii

  1. #1

    „Distinsul”? Tovarashe, unii au mai studiat si pe-afara, sa faca o comparatie. Fata de profesorii Kovacs Andras si Maria de la CEU Budapesta (nu sunt soti, la ei nu se poarta mizeria asta), „distinsul” e o …. trista, un faimos in lumea intelectiala rata a universitatlor din Romania. La doar o aruncatura de bat, la Budapesta, exista multi profesori care publica articole in reviste de specialitate occidentale si carti la OUP, nu la editura mucii veseli.

  2. #2

    In fine, intre timp doamna K.M. a trecut dincolo, Dumnezeu s-o odihneasca, dar e din alta poveste.

    Din pacate, la noi plagiatul in lumea universitara este un obicei de pe vremea comunismului. Cursuri copiate dupa carti frantuzesti, chiar si la case mari, care se ocupau de „onto-teologii”. De aici si calitatea intelectuala si morala indoielnica a „profilor”.

  3. #3

    Marele deontolog, marele sociolog, o fi avut vreun moment de mustrare de constiinta? A auzit de „demnitate umana”?
    Complicat pentru o femeie care stie ca, poate, ramane repetenta pe viata, ca un pervers sexual, abuzator, ii poate compromite cariera.
    Intodeauna e o solutie. Ar fi trebuit sa il dezbrace intai pe abuzator si sa plece cu hainele …sa le arunce la intrarea in facultate. 🙂

  4. #4

    O mare tampenie cu Bulai asta. Eu am facut ASE-ul fix acum 30 de ani. Si, aveam o gramada de profesori cu parul mov sau roscat si alb la radacina, asa ca Petre Roman, Iohanus, Gica Popescu, sau Adrian Enache. Si erau innebuniti dupa studente. Iar alea veneau razand de mama focului: ia uite al dracu’ mos, s-a dat la mine

  5. #5

    Si, radeam cu totii si faceam musto de ei, si la grupa si in serie. Generatia asta e mai idioata. Eu nu-mi imaginez nicio fosta colega altfel decat facand misto de Bulai. La fel, si procurorul ala e un pustan lipsit de experienta. Daca iti zice Bulai ca vrea sa te futa, ii zici: „esti un bosorog gras si urat, mars de-aici, ca eu am venit la facultatea asta ca sa ma fac o inalta politiciana si administratora”.

Adaugă un comentariu

Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii! Adresa de email nu va fi publicată.
Comentariile care conțin injurii, un limbaj licențios, instigare la încălcarea legii, la violență sau ură vor fi șterse. Îi încurajăm pe cititori să ne raporteze orice abuz vor sesiza in comentariile postate pe Catavencii.

Carne de pui La Provincia
Big Fish
Editoriale
  • Patrie și valută

    10 februarie 2025

    La vremea lor, dacii lui Călin Georgescu mîncau ierburi, turte de orz și seu de oaie. Voievozii consumau terci de ovăz, usturoi, lapte și pește sărat. Nu erau roșii, cartofi, […]

  • De ce Dumnezeu nu-și va cheltui nici măcar mărunţișul cu noi

    4 februarie 2025

    Cînd Cel de Sus, dînd într-o parte norii, să vadă dacă m-am umplut de har, m-a auzit cum ușui cerșetorii că nu am mărunțiș în buzunar, n-a pregetat pe cînd […]

  • Doi lupi

    3 februarie 2025

    „O poveste de demult, de pe vremea dacilor, cînd se spune că lupoaica a simțit că naște, și sărea din piatră în piatră să-și caute o vizuină.“ Așa începe Călin […]

  • Cei doi Antonești

    27 ianuarie 2025

    Un criminal de război antisemit, părtaș la Holocaust, și un șomer repatriat de la Bruxelles, scos de la naftalină din dulapul soției. Ăsta e intervalul de nenorocire și salvare a […]

  • Cristela – viitoarea doamnă a Țării Românești

    21 ianuarie 2025

    Pentru că din blana lupului mort puricii sar să-și caute o altă gazdă, echipa de zgomote din jurul lui Georgescu ar putea sări din mers în căruța cu coviltir aurit […]

Iubitori de arta