“Vezi securiști peste tot!” E un reproș, nu o constatare. Dar este adevărat. Văd securiști aproape peste tot încotro întorc capul. Pentru că sunt securiști aproape peste tot.
E halucinant, la 28 de ani de la ceea ce s-a întâmplat în 1989. Dar, din păcate, este real. Mai trist este, din păcate, că a devenit socialmente acceptabil. În timp ce încă ne luptăm prin piețe și pe Internet cu Ion Iliescu și cu comuniștii în 2018, nu ne deranjează să împărțim idealuri declarative cu securiști transformați în capitaliști.
Un cetățean român,
aparent lucid și aparent destul de vârstnic încât să știe ce a însemnat Securitatea înainte de 1989, îmi spune că pe el nu-l deranjează că securiștii bătrâni își trimit copiii la studii scumpe în străinătate, dacă aceștia se întorc în țară reformați mental, pregătiți să îmbrățișeze valorile democrației. Poate o fi corectă și viziunea asta, dar ea este complet îndepărtată de realitate.
Dintre copiii români care ajung să studieze la nivel de colegiu și mai sus în străinătate, puțini se întorc în țară. Pentru că mulți dintre cei care studiază în străinătate au o inteligență peste medie, cunoștințe sau talente peste medie. Dar aceștia sunt cei care obțin burse, măcar parțiale. Au muncit în liceu din greu, părinții lor au muncit din greu ca să-i susțină și sunt departe de a nu înțelege că în România studiile lor nu înseamnă nimic în fața unor relații bine plasate. Cei mai buni, mai inteligenți și mai silitori dintre tinerii români care studiază în străinătate rămân și după terminarea studiilor acolo, pentru că sunt pregătiți pentru sistemele de acolo, dar îi dă peste cap sistemul de aici. E drept, cunosc tineri absolut strălucitori care au în plan să se întoarcă în țară după finalizarea studiilor, cu gândul de a ajuta la evoluția unei societăți care nu i-a susținut, neapărat. Dar ei vor să dea ceva înapoi, chit că vor mai avea de returnat și creditele pentru studii, pe care, cu salariile din România, de-abia le acoperă.
În opoziție diametrală directă
cu acești tineri excepționali se află copiii celor care ne-au condus, opresat, represat, timp de peste 50 de ani. Copiii comuniștilor și ai securiștilor nu au fost nevoiți să obțină burse de studii. Cu niște rezultate mediocre în liceu (deși în România profund coruptă e greu să ai rezultate mediocre, dacă ai bani și un scop), cei care au avut posibilitatea de a cheltui 40.000 de dolari pe an doar pentru taxa de școlarizare s-au văzut absolvenți de Stanford. Un masterat la Harvard costă încă 150.000. Toți oamenii sunt născuți egali, e clar, dar nu toți sunt născuți din părinți care au acces la conturile Securității.
Ceaușescu a fost împușcat
și pentru că ar fi pus deoparte peste patru miliarde de dolari în conturi din străinătate. Dar, chiar și cu el împușcat, România nici nu a dovedit existența acelor bani și nici nu a recuperat vreo centimă.
Dan Voiculescu a supt o mică parte din acești bani, suficientă pentru a-și clădi un imperiu de business și media. Dar nici pe departe patru miliarde. Nici nu știm dacă acei bani chiar au existat. Chiar dacă au existat comisii parlamentare de anchetă, tot nu am aflat nimic. Dar o parte din bani tot a fost acolo. Cu acei bani, care ne aparțineau, Securitatea a murit puțin, timp de câteva luni după 1990, dar și-a revenit repede.
Primele firme înființate în 1990 poartă amprenta Securității. Da, chiar și Alfa, firma lui Patriciu, aparent firma cu nr. 1 în Registrul Comerțului. Au mai fost oameni cu bani la saltea, e drept, dar nici un altul nu a ajuns regele petrolului românesc vândut către kazahi și chinezi.
Ne-am concentrat,
în texte și manifestații publice, pe comuniști. Între timp, securiștii construiau dinastii, clanuri, alianțe transpartinice.
Trăim într-o democrație viciată, în care deciziile majore nu pot fi luate fără aprobarea securiștilor. Nici măcar deciziile de afaceri. În timp ce CCR încearcă să aducă SRI în matca constituționalității, oamenii de afaceri care încearcă afaceri de peste un milion de euro, mai ales în zona IT, trebuie să ceară binecuvântarea “de la băieți”.
Iubim securiștii
reformați, crezând că ei sunt altfel, că nu vor decât să ne scape de dușmanii comuni. Dar dușmanii comuni ai cetățenilor liberi sunt exact ei, securiștii, care pozează în democrați. Păcatul e al nostru. După 28 de ani de hibernare, ar trebui să îmbrăcăm veverița plăcerii și să-i îndoim într-un gang-bang eliberator.