Lîngă groapă sînt depozitate cîteva cuburi de metal în care stau muncitorii, cîţiva muncitori doborîţi de combinaţia mortală dintre parizer şi bere la pet, şi cîteva utilaje grele, dintre care remarc o macara.
Am pus pariu cu un prieten că, dacă parcarea va fi terminată în 50 de ani, copilul lui să-i dea o bere copilului meu. Ca să nu-l las pe fiu-meu cu datorii istorice, dîndu-i astfel posibilitatea să-şi scuze eşecul în viaţă prin greaua moştenire, m-am prezentat într-o dimineaţă la poarta şantierului cu cîteva întrebări în gît, care mi se zbăteau mai ceva ca broasca acelui politician cu faţă de vedetă a ştirilor de la ora 5 cînd vine vorba de Vaslui.
Ei bine, lucrările la parcare, am aflat de pe placa de la intrare, au început în 1011 şi se vor încheia în 2013. Am răsuflat uşurat, mi-am zis că ce-a fost mai greu a trecut. Acum se justifică şi prezenţa acelor schelete descoperite la săpături: ele aparţineau popoarelor muncitoare, popoare care au trecut peste aceste meleaguri în jurul anilor 1000 şi de la care nu am rămas cu absolut nimic, fiind alungate prin lene şi nepăsare de vitejii care locuiau pe atunci aici.
La mine vine un arab
Dincolo de gard, cîţiva muncitori adormiseră după masa de prînz întinşi pe jos, iar razele soarelui li se jucau zglobii în petele de grăsime de la bot şi lacurile de transpiraţie de pe piept.
